Competitivitatea Europei în industria automotive, analizată la Cluj-Napoca

UTCN Hub din Cluj-Napoca găzduiește marți conferința internațională „Skills (R)evolution in the Automotive-Mobility Ecosystem & Beyond”. Evenimentul reunește lideri din sectorul auto, oficiali europeni și experți academici pentru a dezbate evoluția competențelor și strategiile de decizie din industrie.

”Industria auto traversează unul dintre cele mai mari teste de reziliență din ultimul secol, iar evenimentul aduce în discuție soluțiile prin care inovația românească și europeană poate menține Europa pe harta globală a mobilității.

Conferința aduce în prim-plan perspective strategice oferite de companii globale de referință, precum Bosch, Ford Otosan, Renault Group, Dacia, Infineon, Nokian Tyres, BMW Group și Arobs, alături de organizații europene și actori implicați în conturarea politicilor industriale și de competențe la nivel european.

Organizată de Automotive Skills Alliance, în parteneriat cu European Chips Skills Academy, și găzduită local de Transilvania IT Cluster, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, conferința face parte din inițiativele europene dezvoltate sub egida Pactului pentru Competențe și a proiectelor Erasmus+ Blueprint (TRIREME, ECSA), contribuind la implementarea agendei europene pentru dezvoltarea competențelor în sectorul automotive”, arată organizatorii.

Ediția din acest an pune accent pe colaborarea între ecosisteme, în special între sectorul automotive-mobilitate și cel al semiconductorilor, evidențiind modul în care acțiunile comune susțin tranziția verde și digitală, menținând în același timp competitivitatea și inovarea la nivel european.

Agenda conferinței include două paneluri de nivel înalt și sesiuni dedicate unor teme esențiale pentru transformarea industriei: digitalizarea, sustenabilitatea, evoluția rolurilor profesionale și necesarul de competențe viitoare. Discuțiile vor aborda, de asemenea, impactul tehnologiilor emergente și colaborarea dintre sectorul automotive și cel tehnologic.

Printre momentele cheie se numără dezbateri privind competitivitatea Europei și dezvoltarea capitalului uman, precum și exemple concrete de bune practici în upskilling și reskilling, rezultate din proiecte europene și inițiative regionale.

Evenimentul se adresează profesioniștilor din sectorul automotive și mobilitate, furnizorilor de soluții tehnologice, specialiștilor în resurse umane și organizațiilor din domeniul educației și formării, oferind acces la informații relevante și oportunități de conectare la nivel european.

Ziua se va încheia cu o sesiune de networking și o cină oficială, în cadrul cărora va fi organizată și o expoziție de vehicule dezvoltate local: EV Solis, ART TU Cluj-Napoca Formula Car by UTCN și NewCar4Future by AROBS.

Prin organizarea acestui eveniment, Cluj-Napoca contribuie la dialogul european privind transformarea industriei mobilității și dezvoltarea competențelor necesare pentru viitor.

Despre Asociația Transilvania IT Cluster

Transilvania IT Cluster adună sub aceeași umbrelă peste 190 de companii de IT, universități, instituții de cercetare, autorități locale și ONG-uri, cu scopul de a stimula colaborarea, inovarea și dezvoltarea sustenabilă a industriei IT în regiune și în întreaga țară.

Transilvania IT Cluster oferă o platformă de networking și schimb de cunoștințe, facilitând parteneriate strategice și promovând dezvoltarea competențelor și a afacerilor în domeniul IT.

Sursa: https://gazetadecluj.ro/competitivitatea-europei-in-industria-automotive-analizata-la-cluj-napoca/

Ultimă oră

Același autor