Meciul este programată astăzi, de la ora 19:00, în Oradea Arena. O victorie poate fi echivalentă cu al doilea trofeu obținut de clujeni în acest sezon, după triumful din SuperCupă, din luna septembrie, când au învins-o pe CSO Voluntari.
U-BT revine în locul unde, în urmă cu opt luni, reușea să obțină al șaptelea titlu de campioană. Baschetbaliștii clujeni au bifat un nou succes împotriva formației locale și au pus mâna pe trofeu, după victorii din 2021, 2023 și 2024.
„Un nou meci între noi și Oradea, cu un trofeu pe masă. S-a creat o mare rivalitate între cele două echipe în ultimii ani. Ne concentrăm foarte mult pe ce avem noi de făcut și, evident, obiectivul nostru este să câștigăm acest meci și să ne adăugăm un nou trofeu în palmares.
Jucăm pe terenul lor, cei prezenți în tribune vor fi în mare parte alături de ei, însă suntem pregătiți pentru acest aspect. Vom face tot ce ține de noi pentru a reuși să aducem acasă Cupa României și împreună cu suporterii noștri prezenți la meci să ne bucurăm după această finală”, a spus Mihai Silvășan înaintea partidei.
Richard: „Sperăm să aducem trofeul la Cluj”
La opt luni de la momentul în care a ridicat trofeul deasupra capului, în Oradea Arena, căpitanul Patrick Richard spune că este pregătit înaintea unui nou meci decisiv. Cele două echipe se vor întâlni pentru a 5-a oară în ultimul act al Cupei României și, totodată, pentru a 11-a oară într-o finală în toate competițiile interne, în ultimii 10 ani.
„Este, evident, o finală de Cupă pe terenul rivalei. Va fi cu siguranță dificil, însă încercăm să ne izolăm de tot zgomotul din exterior și de tot ce se întâmplă în jur, concentrându-ne doar pe ceea ce avem noi de făcut. Este al patrulea meci decisiv consecutiv pentru noi, într-o situație de tip „totul sau nimic”, așa că, din punct de vedere mental, vom fi cu siguranță pregătiți.
Mulți dintre băieți nu sunt foarte familiarizați cu acest tip de context, mai ales împotriva celor de la Oradea și a acestei echipe. Am multă experiență în confruntările cu ei și știu că va fi un meci extrem de dificil.
Trebuie să rămânem concentrați, să fim noi înșine, să jucăm cu determinare și să intrăm tare în meci, pentru a începe în nota potrivită și a putea dicta ritmul pe tot parcursul partidei.
Îi încurajez pe toți fanii din România să urmărească acest meci. Va fi o atmosferă frumoasă pentru o nouă finală. Sperăm să putem ridica trofeul și să-l aducem la Cluj”, a spus liderul lui U-BT.
Sursa: https://monitorulcj.ro/sport/135201-zi-de-meci-u-bt-la-un-pas-de-al-doilea-trofeu-al-sezonului