-0.3 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Viscolul lovește România. Pompierii clujeni, trimiși cu șenilate și autospeciale în zonele afectate

La nivel național, peste 4.000 de pompieri, cu aproape 3.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor.

În acest context, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj participă la misiunile de sprijin organizate în zonele cele mai afectate din țară.

Potrivit comunicatului IGSU, salvatori și tehnică de intervenție din mai multe județe, inclusiv Cluj, au fost dislocate către județul Buzău, aflat sub incidența fenomenelor severe de iarnă.

Astfel, pompierii clujeni au trimis, alături de colegii din Alba, Galați și Mureș:

Forțele au fost relocate preventiv pentru a putea interveni rapid în cazul blocajelor rutiere, al persoanelor înzăpezite sau al situațiilor medicale de urgență apărute din cauza vremii extreme.

IGSU a dispus activarea grupelor operative și suplimentarea efectivelor în toate județele vizate de vremea severă. Evoluția situației este monitorizată permanent de structurile operative ale Departamentului pentru Situații de Urgență și IGSU, pentru a asigura intervenții rapide.

Pompierii transmit și o serie de măsuri preventive pentru perioada de vreme severă:

Sursa: https://zcj.ro/eveniment/viscolul-loveste-romania-pompierii-clujeni-trimisi-cu-senilate-si-autospeciale-in-zonele-afectate–292083.html

Ultimă oră

Același autor