11.4 C
Cluj
9 mai, 2025

Unda de șoc electoral mătură partidele. Bătaie pe Guvern, în paralel cu cea pentru Cotroceni. Demisiile zilei: Elena Lasconi și Marcel Ciolacu

USR și PSD rămân fără lideri. Guvernul pleacă acasă

Rezultatul alegerilor a creat imediat o serie de consecințe, atât la nivelul conducerii partidelor politice care au avut candidați la prezidențiale, cât și la nivel de guvern. Elena Lasconi a fost prima care și-a anunțat demisia de la conducerea USR.

și-a anunțat demisia de la conducerea PSD și de la șefia guvernului. Ciolacu a scăpat de demisie după primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, însă de această dată a fost inevitabilă decizia. În schimb, Ilie Bolojan i-a îndemnat pe membrii PNL să nu iasă de la guvernare. Liderul PSD nu și-a asumat demisia din Guvern, ci i-a lăsat pe colegii de partid să voteze dacă vor ieși de la guvernare sau nu, de acest vot depinzând și demisia premierului.

Duminică, șefa USR abandonată de propriul partid încă era optimistă, crezând că scorul obținut pe 24 noiembrie 2024 i-a aparținut în totalitate și electoratul ei ar fi votat-o a doua oară. Dar s-a dovedit că Nicușor Dan a fost alesul electoratului USR, iar Elena Lasconi și-a dat demisia din fruntea USR, ieri, la prima oră a dimineții.

Membrii partidului nici măcar nu au arătat vreo urmă de regret, după ce Lasconi a reușit să strângă doar puțin peste 250.000 de voturi și nu a reușit să treacă nici măcar de pragul de 3%, pentru ca USR să poată deconta cheltuielile din campania electorală. Tot ieri, la ora 17.00, a avut loc o şedinţă a USR, pentru a se valida susţinerea lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

La aceeași oră au început ședințe și la PSD și PNL, pentru înlocuirea liderilor și a premierului.

Marcel Ciolacu le-a propus colegilor din PSD să iasă din coaliția de guvernare, pentru a-și da demisia din guvern, dar și de la șefia partidului, spunând că unul dintre cele două obiective pe care le-a avut coaliția – acela de a avea un candidat comun la Președinție – nu a fost îndeplinit.

„Faptul că această coaliție nu și-a îndeplinit obiectivele, neavând nicio credibilitate după votul românilor, le voi propune colegilor mei să ieșim din coaliție și îmi voi depune demisia”, a declarat Marcel Ciolacu, înainte de ora 17.00, când a intrat la ședința PSD.

Noi variante de coaliție

I s-a cerut demisia și lui Cătălin Predoiu din funcția de președinte interimar al PNL, dar nu toți membrii partidului au fost de acord cu un nou interimat, pentru următoarele două săptămâni, spunând că ar fi inutil. Predoiu a declarat că se ia în considerare instalarea unui nou guvern plin, până la turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

PNL l-a propus ca premier pe Daniel David, ministrul Educației, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Un alt rector, Mihnea Costoiu, a fost pe lista propunerilor PSD pentru preluarea șefiei partidului, după demisia lui Ciolacu. Chiar dacă din partea PNL au venit mai multe propuneri de premier, conform convenției din cadrul coaliției, mai mulți reprezentanți ai PSD au afirmat că partidul lor ar trebui să dea dea premierul. PSD l-a propus pe Bogdan Ivan, ministrul Economiei, pentru funcția de premier.

Din viitoarea coaliție de guvernare ar putea face parte și USR, dar această variantă se discuta chiar înaintea alegerilor, într-o variantă de interimat, până pe 18 mai, ca apoi să fie numit un nou guvern de către viitorul președinte al României. PNL a negociat deja susținerea lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale, iar astfel s-ar putea pune și bazele viitorului guvern.

Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/demisii-elena-lasconi-marcel-ciolacu-997137.html

Ultimă oră

Același autor