Un bărbat a fost filmat înn timp ce se masturba în troleibuzul 25, în fața unei fete minore. Imaginile au ajuns pe rețelele de socializare, iar IPJ Cluj a anunțat că a demarat o anchetă.
Ca urmare a apariției în spațiul public, prin intermediul unor postări pe rețelele de socializare, a unor imagini video referitoare la un bărbat care efectua gesturi cu caracter obscen într-un mijloc de transport în comun în fața altor persoane, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj face următoarele precizări:
Polițiștii din Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În continuare se defășoară verificări pentru identificarea și depistarea persoanei în cauză și luarea măsurilor legale ce se impun.