Studenții au marcat primii, însă în proprie poartă, în minutul 10, când Jug Stanoev și-a dat autogol. Totuși, asta nu i-a demoralizat pe clujeni.
„U” și-a revenit rapid și a reușit să egaleze în minutul 24, dintr-o fază făcută de Macalou, care i-a pasat decisiv lui Mendy în fața porții pentru a îndeplini o formalitate.
Tot Macalou s-a făcut remarcat și înainte de pauză, în minutul 40, când i-a pasat decisiv lui Lukik, golgheterul campionatului, care a înscris cu ușurință pentru 2-1, iar „Șepcile roșii” au intrat în avantaj la cabine.
La începutul celei de-a doua reprize, clujenii au continuat să joace bine, practic, clasamentul a arătat și realitatea din teren.
Tot Macalou a ieșit la rampă și a înscris pentru 3-1, cu o execuție plasată. De data aceasta, Mendy i-a întors favorul și i-a pasat deceisv.
Tabela a rămas neschimbată până la fluierul final, iar cu această victorie, Universitatea Cluj va începe play-off-ul de pe locul al treilea.
Sursa: https://monitorulcj.ro/sport/135576-fcsb-u-cluj-fotbal-superliga-victorie-podium