Trei persoane au fost rănite, dintre care două au fost transportate la spital, după ce un stâlp de electricitate a căzut peste o maşină în urma unui accident rutier care a avut loc, joi, în municipiul Cluj-Napoca.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Oaşului din Cluj-Napoca. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme. De asemenea, a fost avariat un stâlp de electricitate, care a căzut peste unul dintre autoturisme. Din fericire, nu au fost victime încarcerate, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale. La faţa locului a acţionat o autospecială cu modul de descarcerare şi două echipaje SAJ”, se arată într-o informare a ISU Cluj, citată de Agerpres.
În urma accidentului au fost transportaţi la spital o femeie şi un bărbat de aproximativ 25 de ani, ambii fiind conştienţi şi cooperanţi, potrivit sursei citate.
Editor :