Pe data de25 februarie 2026 , Judecătoria Turda a decis că dosarul în care Nistor Radu este acuzat de infracțiuni grave poate începe judecata pe fond. Judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondate toate cererile inculpatului, validând rechizitoriul întocmit de procurori.
Reamintim că „RaNi” este trimis în judecată pentru trei capete de acuzare:
Pe lângă trimiterea în judecată, acesta a fost obligat și la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare, o decizie care pare să fi declanșat contraatacul procedural al turdeanului.
Cererea de strămutare: Fuga de „instanța tutelară”
La doar câteva zile după decizia nefavorabilă, pe2 martie 2026 , Nistor a înregistrat laCurtea de Apel Cluj o cerere de strămutare (dosar 231/33/2026). Scopul este clar: scoaterea dosarului de sub jurisdicția Judecătoriei Turda și mutarea lui la o altă instanță din țară.
Argumentele invocate de acesta, expuse într-un stil caracteristic pe rețelele de socializare, amestecă nemulțumiri vechi (eșecul la examenul auto) cu acuzații grave la adresa autorităților actuale. Nistor susține că este o victimă a„sistemului penalist” și că dosarele sale sunt„fabricate 100%” pentru a reduce la tăcere„activiștii civici cu papagalul mare” .
„Procurorii primesc ordine să sperie, să reducă la tăcere, să îngrădească democrația… sunt probabil primul din județ trimis în judecată de 100 de ani încoace pentru asemenea motive”, declară inculpatul, ignorând faptul că legislația privind interzicerea simbolurilor legionare este în vigoare și aplicată la nivel național.
Istoricul conflictelor: De la amenzi rutiere la atacuri asupra presei
Nu este prima dată când Nistor Radu intră în conflict cu instituțiile statului. În septembrie 2025, acesta s-a arătat revoltat de menținerea controlului judiciar, lansând atacuri dure la adresa unei„grupări mafiote” formate din polițiști, procurori și jurnaliști locali.
Printre țintele preferate ale dezinformărilor sale s-a numărat și presa locală, pe care a acuzat-o de complicitate cu sistemul. În postările sale, pline de greșeli gramaticale, Nistor a folosit un limbaj violent, numind jurnaliștii„hoituri pline de boli” și amenințând cu plângeri la DNA împotriva tuturor celor care îi monitorizează activitatea infracțională.
Ce urmează?
Curtea de Apel Cluj are termen pe data de9 martie 2026, la ora 08:30 , pentru a decide soarta cererii de strămutare.
Până atunci, Nistor Radu continuă să pozeze în victimă a sistemului, deși probele din dosar – constând în postări publice și simboluri interzise – sunt accesibile oricui îi vizitează profilul de Facebook.