Primele imagini cu tinerii morți în accidentul din Cluj. Cinci persoane și-au pierdut viața

Victimele care și-au pierdut viața în accidentul din județul Cluj au vârste cuprinse între 16 și 50 de ani. La volanul mașinii se afla Ovidiu, în vârstă de 38 de ani, alături de cei doi fii ai lui, de 16 și 17 ani.

În aceeași mașină se aflau cumnatul lui Ovidiu, de 50 de ani, și fiul său, de 27 de ani. Toți cinci erau zilieri și mergeau la muncă în momentul în care s-a produs accidentul rutier. Mașina în care se aflau aceștia a intrat pe contrasens pe DN1F și a intrat în două camioane.

Impactul dintre cele trei vehicule le-a fost fatal bărbaților și adolescenților. Medicii au încercat să le salveze viețile acestora și i-au resuscitat, dar în cele din urmă au declarat decesul tuturor celor cinci persoane.

”La faţa locului au intervenit 4 autospeciale cu modul descarcerare, 2 SMURD, 2 echipaje SAJ Cluj, dar și elicopterul SMURD de la Jibou. A fost o operațiune de descarcerare complexă” , a transmis ISU Cluj.

Familiile sunt în stare de șoc

Vestea morții celor cinci victime în accidentul din Sânpaul a fost un șoc pentru familiile acestora. Cunoscuții au transmis faptul că Ovidiu era șofer începător, însă conducea prudent și nu obișnuia să circule cu viteză. Șoferul urma să împlinească vârsta de 39 de ani cu doar două zile înainte de tragedia care i-a adus sfârșitul.

”Mergea încet, era începător, mergea numai de 2 ani. Mai mult de 70-80 la oră nu mergea”, a declarat un vecin, la Observator.

Sursa: https://www.bzi.ro/primele-imagini-cu-tinerii-morti-in-accidentul-din-cluj-cinci-persoane-si-au-pierdut-viata-5503921

Ultimă oră

Același autor