Premieră în mediul academic: O echipă de cercetători din Baia Mare lansează primul consilier digital pentru orientarea în carieră

O echipă de cercetători de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN, a lansat Navigatorul de Carieră & Facultate, un instrument digital care ajută absolvenții de liceu să-și aleagă facultatea, dar și cariera potrivită.

”Aplicația reprezintă o premieră IT la nivel național, fiind primul agent inteligent dezvoltat într-un cadru academic românesc, cu sprijinul tehnologic al unei companii private. Instrumentul este disponibil direct prin interfața ChatGPT și vizează, în principal, recomandări de universități din România, fără a exclude opțiuni educaționale europene și globale.

Spre deosebire de testele vocaționale tradiționale, aplicația utilizează un model analitic tridimensional complex, fundamentat pe baze academice solide. Aceasta nu se limitează la evaluarea aptitudinilor, ci integrează o analiză complexă care corelează competențele utilizatorului cu profilul său psihologic și cu aspirațiile personale privind viitorul profesional”, transmite Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.

Navigatorul de Carieră & Facultate este disponibil gratuit, nu necesită crearea unui cont și poate fi accesat direct la adresa dedicată: Navigatorul de Carieră & Facultate – CUNBM .

Sursa: https://24news.ro/premiera-in-mediul-academic-o-echipa-de-cercetatori-din-baia-mare-lanseaza-primul-consilier-digital-pentru-orientarea-in-cariera/

Ultimă oră

Același autor