Raportul medico-legal de necropsie nr.184/A3/02.10.2023 al S.J.M.L. Arad întocmit în dosar și care a stat la baza acuzării și trimiterii în judecată, a fost contestat de polițistul local Florin Liber și astfel a fost întocmit un alt raport de expertiză, de către IML Timișoara. Doar că, acesta raport contrazice aproape integral Raportul medico-legal de necropsie inițial emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad și, conform informațiilor noastre, ar induce ideea că, de fapt, vinovați de moartea lui Vișinel ar fi cei de la Ambulanță, care i-ar fi produs leziunile în timpul manevrelor de resuscitare. Poate cu acest prilej cei de la ambulanță vor declara adevărul, și anume că Vișinel era decedat la momentul în care au sosit la sediul DGPLA de pe Victoriei, chiar dacă decesul i-a fost declarat ulterior, după ce trupul i-a fost transportat, formal, la spital.
Având în vedere conținutul raportului de expertiză emis de IML Timișoara, reprezentantul legal al lui Vișinel (rudelor acestuia) l-a contestat, și cele două rapoarte (cel inițial emis de S.J.M.L. Arad și cel emis de IML Timișoara) au fost analizate de INML București care a concluzionat că există contradicții semnificative în concluziile celor două documente, motiv pentru care a solicitat o nouă expertizare, la un alt Institut de Medicină Legală din țară, în concret de IML Cluj.
Până în acest moment IML Cluj nu a finalizat și nu a fost depusă la dosar expertiza, motiv pentru care în instanță dosarul bate pasul pe loc, ultimele termene fiind doar pentru a stabili amânarea.
Ce rezultă din Raportul medico-legal de necropsie nr.184/A3/02.10.2023 al S.J.M.L. Arad întocmit în dosar și care a stat la baza acuzării
Moartea numitului M. M.-V. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, şi toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului şi cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluţie rapid agravată de tulburările cascadei de coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicaţie etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară şi acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice. Leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent de formă cilindrică. Opinăm faptul că leziunile traumatice descrise la nivelul capului la examenul intern, la nivelul toracelui, pericardului şi cordului au legătură de cauzalitate conjugată sau complexă prin factori concuratori cu mecanismul tanatogenerator atât prin patologia preexistentă (epicardită cronică, lipomatoză miocardică, infarct miocardic cu schiţă de ţesut de granulaţie) agravată de o intoxicaţie etanolică acută cu sindrom de hepatocitoliză şi stare de acidoză metabolică severă cu alterarea hemostazei fiziologice la momentul prezentării pacientului în unitatea de primiri urgenţe, cât şi prin complicaţiile determinate de leziunile traumatice suferite (hemoragie meningo-cerebrală, ruptură de cord şi hemopericard consecutiv).
Pe scurt, victima a fost bătută crunt, până la moarte. Conform declarațiilor martorilor din faza de urmărire penală, moartea victimei a survenit după ce, zeci de minute, aceasta s-a aflat într-o încăpere din sediul Poliției Locale împreună cu polițistul local Liber Florin. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, probe în dosar, se confirmă acest lucru, dar și că victima a fost lovită din momentul în care a fost scoasă din mașina cu care a fost transportată până la sediul DGPLA de pe Victoriei și până a ajuns în încăperea unde a decedat. Și totuși, în ciuda acestor evidențe, Liber Florin alege să nu-și recunoască faptele, sperând la schimbarea încadrării juridice a faptei și la o pedeapsă mai blândă.
Dosarul secretizat de instanță
Din cauza„presiunii publice” și„a interesului opiniei publice față de caz”, judecătorul din a secretizat informațiile, motiv pentru care dosarul nu mai poate fi verificat pe portalul instanțelor, nici măcar în ceea ce privește cronologia termenelor de judecată.
Probabil, această decizie a judecătorului este una menită să protejeze imaginea Poliției Locale Arad și a Primăriei, părți în dosar și care, din primul moment, au încercat să mușamalizeze odioasa faptă.
Ghilea Cosmin – al doilea polițist local trimis în judecată în dosarul morții lui Vișinel sub acuzația de purtare abuzivă
Ghilea Cosmin este oficial suspendat din funcție în cadrul Poliției Locale Arad. Acestuiai-a fost înmânată Deczia de suspendare a raportului de muncă în cadrul DGPLA, pe perioadă nedeterminată, în 29 decembrie 2025, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a înștiințat oficial Primăria Arad și Direcția Generală a Poliției Locale Arad despre trimiterea în judecată.
Acesta este acuzat de purtare abuzivă în dosarul morții lui Vișinel (Mircea Muszunye Vișan, de 32 de ani, din Lipova) în sediul Poliției Locale Arad ( vezi articole asociate ). Încă de la început acesta a avut calitatea de suspect pentru infracțiunile de purtare abuzivă și loviri. Procurorii susțin că polițistul local Ghilea Cosmin, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, i-a aplicat victimei o lovitură puternică cu piciorul. Bărbatul a murit ulterior, chiar dacă decesul a fost provocat de loviturile primite de la Florin Liber, autorul faptei.
În dosarul lui Ghilea, acesta a contestat legalitatea rechizitoriului, dar judecătorul de cameră preliminară i-a respins, la termenul de luni, 30 martie 2026, cererile și excepțiile invocate. Ca urmare, s-a dispus începerea judecăţii pentru purtare abuzivă.
„Tip soluție: respinge cererea Soluția pe scurt: În baza art. 345 alin. 1 ?i 2 Cod procedură penală, respinge cererile și excepțiile invocate de inculpatul Ghilea Cosmin. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul din data de 04.12.2025, emis în dosarul nr. 731/307/P/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul: Ghilea Cosmin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pusă la dispoziția participanților prin intermediul grefei, azi, 30 martie 2026. Document: Încheiere de dezînvestire 1294/2026 30.03.2026” – conform portalului instanței
În acest caz un alt polițist local care a fost vizat de anchetă a fost și Florea Ciprian , în calitate de martor (deocamdată) atât în dosarul lui Liber, cât și în cel al lui Ghilea Cosmin.
Articole asociate
Sursa: https://www.criticarad.ro/politistul-local-florin-liber-trage-de-timp-in-dosarul-mortii-lui-visinel/