Piața imobiliară sfidează realitatea! În plină criză, constănțenii cumpără în continuare apartamente

Ordonanțele de urgență și hotărârile de guvern din ultimele luni au ciuntit veniturile multor constănțeni, care s-au văzut cu sporuri tăiate și bonusuri anulate. Luna trecută, a mai venit și criza energetică, prețurile la carburant au explodat. Cu toate acestea, șoselele sunt pline de autoturisme de lux, pentru o masă la restaurant în week-end este bine să îți faci din timp rezervare, iar pe piața imobiliară, tranzacții de zeci și sute de mii de euro se fac bine-mersi în continuare.

Românul se descurcă indiferent de vremuri, iar cea mai bună dovadă în acest sens este aceea că, în ciuda crizelor, a creșterii prețului motorinei sau a tăierilor de sporuri, tranzacțiile pe piața imobiliară merg înainte. Deși mulți dintre specialiștii din domeniu anticipau o înghețare a pieței, generată de un sentiment de prudență, vânzările de apartamente, case și terenuri au fost la cote înalte în cursul lunii trecute. Bineînțeles, Constanța ocupă o poziție fruntașă în ierarhia națională.

În Top 3 național

„Peste 53.300 de imobile au fost vândute în luna martie, la nivelul întregii țări. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în municipiul București – 8.641, în județul Ilfov – 3.989 și în județul Cluj – 2.855. La polul opus, cele mai puține vânzări s-au înregistrat în județele Teleorman – 55, Călărași – 349 și Covasna – 353.

Reședințele de județ în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacții sunt Brașov – 1.195, Cluj-Napoca – 1.079 și Constanța – 999“, au transmis reprezentanții Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța.

Mai mult, modificările legislative menite a evita un nou „scandal Nordis“ au făcut ca și numărul de operațiuni de înscriere și recepție a bunurilor viitoare să crească.

„În luna martie, au fost înregistrate 399 de operațiuni de înscriere și recepție a bunurilor viitoare. Aceste noi operațiuni au rezultat din înscrierile efectuate în baza Legii nr. 207/2025 al cărei scop este asigurarea transparenței și siguranței juridice a promisiunilor de vânzare-cumpărare pentru locuințele care urmează să fie construite.

Cele mai multe cereri de înscriere și recepție a bunurilor viitoare au fost înregistrate în municipiul București – 96 și în județele Timiș – 64 și Ilfov – 45“, au mai precizat reprezentanții OCPI Constanța.

Metrul pătrat construit, cotat la aproximativ 2.000 de euro

În privința tranzacțiilor realizate la nivelul județului Constanța, cel mai bine la vânzare au mers primăvara aceasta studiourile și apartamentele în blocuri noi, în Constanța și în Mamaia Nord.

„Încă sunt bani în piață, sunt oameni care au ajuns la un anumit nivel al veniturilor și fac investiții. Bineînțeles, avem și cazuri în care au fost achiziționate apartamente în care proprietarii să locuiască efectiv, dar cele mai multe sunt investiții.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-economie-piata-imobiliara-sfideaza-realitatea-in-plina-criza-constantenii-cumpara-in-continuare-apartamente-551632

Ultimă oră

Același autor