Pentru Adevăr. Valeriu Gafencu a compătimit evrei scoși la muncă forțată, a intervenit în apărarea unui rabin agresat de hoți și a cedat streptomicina salvatoare unui deținut evreu bolnav de TBC, pastorul Richard Wurmbrand. Fapte, nu vorbe!
„Între mine şi dumneavoastră stă conştiinţa. Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face. Este bine să se spună răspicat adevărul, şi eu Adevărul Îl slujesc” (Valeriu Gafencu)
Scriitorul și profesorul Paul Miron aduce mărturie, în memoriile sale, despre atitudinea compătimitoare a lui Valeriu Gafencu față de evrei.
„Ca să ajungem la Ploiești, unde am petrecut Crăciunul, am mers o săptămână cu duba atașată la tot feluri de trenuri, peste Botoșani, Cernăuți, Bacău, Mărășești și Buzău. Dacă n-ar fi fost cu noi Valeriu, care își asumase rolul de călăuză prin infern, cred că ne-am fi topit de disperare. În capitala Bucovinei, abia eliberată, grupe de evrei cu stea galbenă pe piept, curățau de zapadă strada pe care înainta convoiul nostru. „Uitați-vă la ei, săracii!”, spuse Gafencu, „vina lor e că s-au născut în alt neam, motiv de a fi prigoniți…”. Și le făcu prietenește un semn cu mâna. Dar oamenii aceia, condamnați și ei, îl blestemară; unul îl scuipă: „Criminalule, ajungă-te juvățul!” (Paul Miron – Măsura urmelor, Editura Marineasa, Timișoara, 2000).
În aceeași lucrare, Paul Miron arăta modul în care Valeriu Gafencu a luat apărarea unui rabin, care a fost tâlhărit în trenul care îi transporta spre închisoare: „În drum spre Ploiești, la Bacău, a fost împins în compartiment un rabin în vârstă, cu perciuni sclipitor de albi. Imediat, hoții l-au descălțat de ghete (erau de calitate bună) și i-au confiscat un sac plin doldora de alimente. Bietul bătrân se apăra cum putea, când un vlăjgan încerca să-l dezbrace de palton. Îi pusese mâna în gât, îl sufoca. Niciodată nu mi-am putut închipui că cineva poate fi mai aprins de mânie, cum a țipat Valeriu la acel răufăcător: „Lasă-l!” Rabinul leșinase. Când și-a revenit, i-am făcut loc între noi, pe bancă. A poruncit să i se dea sacul și ghetele înapoi. Și lucrul ciudat, brutele acelea atât de independente, l-au ascultat. A mai mârâit unul: „Nu vedeți că e un jidan puturos? Ăsta nu mai are multe zile de trăit!” – „E om și el ca noi!”, replică Valeriu de se făcu tăcere. Rabinul ne-a povestit ce făcuse. Montase un bec în coșul unei case, ca să semnalizeze avioanelor inamice poziția orașului, faptă pasibilă de o pedeapsă grea. „Domnule, mi-ai salvat viața! Dar nu știu dacă mi-ai făcut un bine”. N-am înțeles tot ce a spus Valeriu, dar am reținut că-i vorbea despre demnitatea morții. Mi-aduc aminte pâna azi, îi aud vorbele șoptite în horăitul hoților adormiți, mai simt în nări duhoarea dospită a trupurilor lor chinuite”.
Încununarea acestor atitudini și fapte creștinești avea să se producă în Penitenciarul-Spital de la Târgu Ocna, rezervat deținuților politic bolnavi de tuberculoză. Conform mai multor mărturii ale fraților de suferință închiși alături de el, Valeriu Gafencu a cedat streptomicina salvatoare, primită de la un camarad, pastorului evreu Richard Wurmbrand. Deși a „uitat” să menționeze această faptă în memoriile sale, pastorul Wurmbrand avea să mărturisească totuși că Valeriu Gafencu „avea oroare de antisemitism”. Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu spunea că „prin gestul acesta, Valeriu Gafencu a dovedit odată pentru totdeauna că este un om al Cetății lui Dumnezeu, al cetății universale. Cine poate să-i conteste acest gest, care este un gest valabil în eternitate?”. Și totuși, iată că se găsesc „dușmani ai omului” (cum i-a numit Vintilă Horia, un alt intelectual de vârf, și el aflat pe „lista neagră” a Institutului „Elie Wiesel”), care continuă acțiunea bolșevică de prigonire a vârfurilor culturii românești interbelice și a sfinților din închisorile comuniste (în comunicatul institutului cu pricina Valeriu Gafencu este catalogat ca fiind așa zis „sfânt al închisorilor”). Menționăm că titlul de sfânt al închisorilor i-a fost atribuit de un evreu recunoscător, Părintele Nicolae Steinhardt, convertit la ortodoxie în temniță bolșevică de la Jilava.
Valeriu Gafencu