1.7 C
Cluj-Napoca
26 februarie, 2026

Patru reținuți, în dosarul blaturilor din Liga a 3-a

Patru persoane au fost reținute în dosarul blaturilor din Liga a 3-a de fotbal, în mega-dosarul privind aranjarea meciurilor cu scopul obținerii de bani la pariuri sportive.

Reamintim că ancheta a pornit după ce George Sora, fostul adjunct al Poliției Municipiului Ploiești, a sesizat Parchetul în urma unui meci al echipei Păulești, la care juca fiul său, Andrei Sora.

Miercuri dimineață, Poliția a efectuat 34 de percheziții în acest caz, patru persoane fiind reținute sub acuzația de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive.

”În urma administrării probatoriului, față de 4 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acestea urmând ca, în cursul zilei de mâine, 26 februarie, să fie prezentate unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, al polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Vâlcea, Argeș și Cluj, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.

De asemenea, în instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. ”, a transmis IPJ Prahova.

Sursa: https://www.ziarulincomod.ro/patru-retinuti-in-dosarul-blaturilor-din-liga-a-3-a/

Ultimă oră

Același autor