Un amendament aprobat în Parlament în timpul dezbaterilor nocturne pe bugetul de stat prevede alocarea sumei de 25.000 de lei pentru o asociație pro-viață din Cluj, decizia stârnind controverse după ce mai mulți parlamentari au susținut ulterior că nu au știut exact ce votează, potrivit digi24.ro . Amendamentul a fost depus de AUR și a fost adoptat cu 368 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” și 6 abțineri.
Suma de 25.000 de lei ar urma să ajungă la asociația „Clujul pentru Viață”, prezentată de inițiatori drept o organizație care sprijină material și spiritual persoane aflate în dificultate.
„Clujul pentru Viață este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită din membri de vârste și ocupații diferite, care cred cu tărie că viața umană trebuie protejată indiferent de stadiul dezvoltării”, este descrierea de pe prima pagină a site-ului asociației.
Reprezentanții acesteia oferă consiliere în cazul „crizei de sarcină” și au derulat o campanie intitulată „Ajută o mamă, salvează un copil de la avort”.
Deși fusese respins inițial în dezbaterile din comisii, amendamentul a fost adoptat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cu un vot covârșitor, având în vedere că aproape toate celelalte amendamente ale Opoziției au fost respinse: 368 de voturi „pentru”, din cei 414 parlamentari prezenți.
Cu alte cuvinte, modificarea a fost susținută atât de PSD, cât și de PNL, USR și UDMR.
Votul a venit într-un context sensibil, având în vedere dezbaterile recente din România privind proiectele legislative și inițiativele publice legate de restrângerea accesului la avort.