1.7 C
Cluj-Napoca
26 februarie, 2026

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ilie Bolojan: Trebuie să creştem vârsta de pensionare

Nu mai e cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie, iar noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie, spune șeful Guvernulu

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, după şedinţa Executivului, că ”în toate acţiunile pe care le derulează Guvernul, ţinta noastră este să atingem jaloanele care sunt în momentul de faţă nerespectate, iar cele care sunt respectate, prin modificările care se fac, să nu ducă la redeschiderea acestora”. ”Intenţia noastră este să facem absorbţia de fonduri europene, iar atingerea jaloanelor şi respectarea lor este o ţintă importantă”, a menţionat premierul.

În ceea ce priveşte angajaţii din domeniile Apărare şi Ordine Publică, premierul afirmă că discuţia comportă două aspecte. ”Primul este legat de necesitatea de a creşte vârsta de pensionare pentru toate categoriile de angajaţi din România care beneficiază într-o formulă sau alta de pensionare anticipată. Şi am mai spus şi spun, ţara noastră nu îşi mai permite să pensioneze oameni la 48, 49, 51, 52 de ani. Acesta este adevărul”, afirmă Ilie Bolojan. Acesta a avertizat că este o problemă care ţine de sustenabilitatea sistemului de pensii în anii următori.

”Trebuie să creştem vârsta de pensionare. Acesta este fondul problemei. Ministerele care sunt responsabile vor veni cu propunere în acest sens, iar, aşa cum s-a întâmplat şi la magistraţi, şi în aceste zone, pentru cei care astăzi îndeplinesc vârsta de pensionare, va fi o perioadă tranzitorie şi dânşii vor putea să opteze pentru pensionarea după actuala lege, fără să fie afectaţi de noile prevederi. Pentru că, aşa cum ştiţi, prevederile noi au acţiune doar pentru viitor”, a mai declarat Bolojan.

Premierul a atras atenţia, însă, că ţinta Guvernului este ca, în următorii ani, în fiecare an, vârsta medie de pensionare în aceste sisteme să crească, ”pentru că nu mai e cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie din România”. ”Noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie şi, practic, piramida este inversată în totalitate. Trebuie să luăm aceste măsuri, atât din punct de vedere al corectitudinii, al sustenabilităţii, dar şi pentru a avea nişte sisteme eficiente”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Sindicaliştii din Apărare şi Ordine Publică, afiliaţi la mai multe federaţii, au protestat, marţi, în Bucureşti, nemulţumiţi de creşterea vârstei de pensionare. Ei îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că ”doreşte să ducă în prăpastie capacitatea României de a se apăra”.

Vor fi reduse peste 45.000 de posturi din administraţia locală, mai mult de jumătate fiind deja vacante

Peste 45.000 de posturi din administraţia locală, mai mult de jumătate fiind deja vacante, vor fi reduse până la 1 iulie, în urma aplicării OUG privind reforma administraţiei adoptată marţi de Guvern. Termenul limită pentru aplicarea tuturor reducerilor este 1 iulie.

”Reduceri de cheltuieli de personal sau reduceri de posturi trebuie să fie aplicate conform procedurilor legale în vigoare, astfel încât, la 1 iulie, ele să-şi producă efectul. Acest termen este înscris în OUG, având în vedere procedurile legale care se pot desfăşura prin mecanismele care pot genera reduceri de cheltuieli de personal sau reduceri de posturi în cazul reorganizării autorităţilor administraţiei publice locale sau centralle”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, după şedinţa de Guvern.

Conform ministrului vor fi reduse 12.794 de posturi ocupate şi 26.802 posturi vacante în administraţia locală, precum şi 6.102 posturi de consilieri personali ai celor aleşi în funcţiile de demnitate la nivel local.

Cseke a explicat că, în total, vor fi reduse 45.698 de posturi vacante şi posturi ocupate la nivel local. ”În ceea ce priveşte prefecturile, modalitatea este de reducere de 25%, care pe cifrele existente generează o reducere de 10% posturi ocupate, adică 68 de posturi”, a menţionat ministrul Dezvoltării, care a explicat că Ministerul Afacerilor Interne va stabili prrocedura de reducere şi la care instituţii ale prefecţilor se aplică reducerile.

De asemenea, vor fi reduse 192 de posturi de consilieri de la nivel central, de la cabinetele demnitarilor. Ministrul Dezvoltării a anunţat că impactul financiar al acestor măsuri este de 1,6 miliarde de lei pentru 2026, iar din 2027 impactul va fi de 3 miliarde de lei.

Ministrul Dezvoltării a mai declarat că la nivel naţional vor fi reduse peste 600 de posturi de poliţişti locali, precizând că, în acest sens, vor fi instituite noi norme de reprezentare. Cseke a precizat că la nivelul anului 2024, doar 644 de unităţi administrativ-teritoriale îşi puteau acoperi, din venituri proprii, cheltuielile de personal, restul până la 3.228 neputând face acest lucru. Potrivit ministrului Dezvoltării, în cazul autorităţilor locale comunale Executivul şi Coaliţia au căzut de acord să fie instituite alte două trepte de norme de personal. ”Astfel, pentru cinci comune care au între 20.000 şi 50.000 de locuitori o să avem o normă de personal crescută faţă de segmentul 10.000 – 20.000 şi la peste 50.000 (este cazul comune Floreşti, din judeţul Cluj, să avem iarăşi o normă de personal crescută”, a explicat Cseke.

Spitalele publice şi serviciile de ambulanţă sunt exceptate de la tăierea de 10% a cheltuielilor de personal

Ministrul Sănătăţuu Alexandru Rogobete anunţă că spitalele publice, serviciile de ambulanţă, institutele de medicină legală, centrele de transfuzie şi Agenţia Naţională de Transplant sunt exceptate de la tăierea de 10% a cheltuielilor de personal, decisă marţi de Guvern. ”Aşa cum am spus încă de la început, sistemul de sănătate are particularităţile lui. O reducere contabilă, liniară, de 10% a cheltuielilor de personal nu ar fi ajutat dezvoltarea sistemului. Dimpotrivă, ar fi putut genera destabilizare şi o criză serioasă într-un domeniu deja solicitat la maximum. Astăzi, prin Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvernul României, spitalele publice şi serviciile de ambulanţă sunt exceptate de la această tăiere de 10%. Este o decizie care protejează stabilitatea sistemului şi, implicit, siguranţa pacienţilor”, a scris ministrul pe Facebook.

El subliniază că această măsură nu înseamnă renunţarea la reformă. ”Dimpotrivă. Criteriile de performanţă rămân o prioritate, iar actul normativ care le reglementează este într-un stadiu avansat de elaborare. Începând de săptămâna viitoare, vom avea întâlniri cu sindicatele, societăţile profesionale şi cu Colegiul Medicilor din România pentru definitivarea detaliilor înainte de aprobare”, subliniază ministrul. El precizează că la nivelul Ministerul Sănătăţii, s-a decis ca institutele de medicină legală, centrele de transfuzie şi Agenţia Naţională de Transplant să fie, de asemenea, exceptate de la acest calcul.

Percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive

persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, ar fi influenţat şi alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a

Poliţiştii au făcut, miercuri, 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive. Mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, sunt suspectate că au influenţat şi au alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a, inducând în eroare organizatori de pariuri sportive. Suspecţii ar fi obţinut astfel foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei. Un număr de 21 de persoane au fost duse la audieri.

Activităţile au fost desfăşurate în judeţele Prahova, Vâlcea, Argeş, Cluj, Ilfov şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. ”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum şi alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul influenţării şi alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federaţia Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite”, arată sursa citată.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei.

Cine nu-și plătește amenzile rutiere rămâne fără permis

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunțat marți seară una din măsurile care vor fi prinse în ordonanța privind reforma administrației îi vizează și pe șoferii care nu obișnuiesc să-și plătească amenzile rutiere.

Există două situații, a explicat ministrul. ”La reducerea perioadei de suspendare a permisului, cel care dorește reducerea perioadei va trebui să facă dovada plății amenzilor pe care le-a primit. Nu numai acea amendă, dar a tuturor amenzilor de circulație. Dar nu întră aici toate debitele la bugetul local”, a explicat ministrul.

A doua speță se referă la cei care nu achită amenzile. ”După expirarea a 105 zile de la constatarea contravenției, va interveni suspendarea permisului care se va face printr-o interconectare a MAI cu autoritățile locale.

„Ministerul va fi înștiințat de către autoritatea locală că se poate ajunge la suspendarea permisului, pentru că nu s-a achitat amenda. Cetățeanul nu va trebui să predea permisul, dar în evidența MAI va apărea că permisul e retras sau suspendat. În momentul plății, în sistem apare că s-a plătit amenda, iar permisul nu mai e suspendat. Cetățeanul nu trebuie să facă nimic, statul lucrează pe acest sistem”, a explicat Cseke Attila. Legea va intra în vigoare peste 6 luni, a spus el.

”Dacă considerăm că Ordonanța apare pe 1 martie, considerăm că pe 1 septembrie va intra în vigoare”, a transmis ministrul.

Premierul Ilie Bolojan a explicat sensul acestor noi prevederi: ”Doar 40% din amenzile rutiere sunt plătite în România”.

Bărbat aflat în arest, la spital după ce ar fi încercat să se sinucidă

Un bărbat de 40 de ani care se afla în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş a fost transportat la spital după ce ar fi încercat să se sinucidă. ”La data de 24 februarie, personalul medical a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat de 40 de ani. Facem precizarea că acesta se afla în Centrul de Reţinere si Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş pentru executarea unei măsuri preventive”, a anunţat, miercuri, IPJ Maramureş. Bărbatul a fost transportat la spital. ‎

”Din verificările efectuate până în acest moment, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au constatat că, pe fondul refuzului familiei de a-l vizita pe perioada executării măsurii preventive, bărbatul de 40 de ani ar fi încercat să se sinucidă. În prezent, bărbatul se află sub supraveghere medicală”, a precizat IPJ.

Accident cu doi morți la Sibiu

Trei persoane au rămas încarcerate în urma unui accident rutier produs, marţi seară, pe DN 14, între localităţile Agârbiciu şi Şeica Mare din judeţul Sibiu. Victimele sunt o adolescentă de 15 ani, conştientă, dar cu mai multe traumatisme, şi doi bărbaţi. Aceştia s-au aflat în stop cardio-respirator, dar nu au putut fi salvaţi. ”Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, nici unul dintre cei doi bărbaţi nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acestora. Tânăra în vârstă de 15 ani a fost transportată la CPU Luther în stare gravă”, a transmis ISU Sibiu.

”Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 34, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bazna, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 45 ani, din Mediaş”, a transmis IPJ Sibiu.

Timiş: Cei doi bărbaţi care au omorât în bătaie un alt bărbat, iar apoi i-au dat foc, trimişi în judecată

Cei doi bărbaţi din judeţul Timiş arestaţi după ce, în luna octombrie a anului trecut, au omorât în bătaie un alt bărbat, iar apoi i-au dat foc, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au transmis, marţi, că doi inculpaţi, cercetaţi în stare de arest preventiv pentru coautorat la omor, au fost trimişi în judecată. Fapta a avut loc în noaptea de 18/19 octombrie 2025, în locuinţa victimei, din oraşul Ciacova, jud. Timiş. ”Cei doi inculpaţi, urmare a unui conflict spontan ivit între inculpatul N.A. şi persoana vătămată R.M., l-au agresat fizic pe R.M., prin lovirea cu pumnii, în mod repetat, în zona toracelui şi a capului, cauzându-i multiple leziuni traumatice, care au condus la decesul acestuia la scurt timp, după care inculpatul G.I. i-a dat foc. După ce focul s-a aprins, cei doi inculpaţi au părăsit locuinţa în jurul orei 02:00, închizând uşa de la camera unde se afla persoana vătămată”, au arătat procurorii. Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis Tribunalul Timiş pentru soluţionare.

Sursa: https://ziaruldevrancea.ro/actualitatea/national/mozaic-Stiri-naTionale-ilie-bolojan-trebuie-sa-crestem-varsta-de-pensionare

Ultimă oră

Același autor