4.7 C
Cluj-Napoca
26 februarie, 2026

Mega-dosarul privind blaturile din fotbal a pornit de la un polițist din Ploiești. Cine este ofițerul care a sesizat Parchetul

Poliția Prahova a efectuat miercuri zeci de percheziții într-un dosar de înșelăciune în care se cercetează blaturi în fotbalul românesc. Mega-ancheta a pornit de la un polițist din Ploiești, tatăl unui fotbalist, care a sesizat Parchetul după ce și-a dat seama că meciurile în care juca fiul său sunt ”aranjate”.

Este vorba despre George Sora, fost adjunct al Poliției municipiului Ploiești, care la începutul lunii decembrie a sesizat Parchetul în urma unui meci dintre echipele Victoria Traian și CS Păulești, partidă din Seria 2 a Ligii a 3-a. În timpul meciului, Sora s-a enervat și a coborât din tribună la banca formației oaspete pentru a-i cere antrenorului să-i scoată copilul minor de pe teren, pe un jucător numit Andrei Sora, după ce ar fi considerat că partida nu se desfășura corect.

Meciul respectiv s-a încheiat cu un scor de 4-0 pentru gazde, în contextul în care CS Păulești se afla, înaintea etapei, pe locul 3, în timp ce gazda era pe locul 8.

În timpul partidei, George Sora, tatăl lui Andrei Sora de la Păulești, fost junior la Rapid, a mers să-i ceară antrenorului Florin Pripu să-l înlocuiască pe fiul său.

Ce s-a întâmplat mai departe a povestit chiar George Sora pentru:

„A fost un blat ordinar și nu e vorba doar de meciul ăsta. E mult de discutat și o să demonstrez, însă nu e momentul acum să spun tot ce știu și tot ce am aflat. Ei au făcut o greșeală, toate lucrurile astea le-au făcut în fața mea. Vă confirm că așa este, prin minutul 70 am mers în spatele băncii de rezerve și l-am rugat frumos pe antrenor să-mi scoată copilul pentru că nu vreau să facă parte din mizeria asta. Nu vreau să facă parte din mizeriile care se întâmplă la nivelul Ligii 3. Antrenorul mi-a zis că nu are cu cine să-l schimbe și a continuat până la final.”

Bărbatul a continuat și a spus că, pe parcursul evoluției fiului său la Păulești, a realizat că la echipă se întâmplă anumite lucruri ciudate.

„Mi-am așteptat fiul la final și l-am luat acasă cu mașina, în mod normal ar fi venit cu autocarul. Nu am cum să tac în momentul în care se produc infracțiuni în fața mea, indiferent ce s-ar întâmpla. Este prima dată când am făcut așa ceva, să mă duc la un antrenor să-i spun ceva, să-l trag eu la răspundere. Dar credeți-mă că mi-am ieșit din fire. Efectiv s-au întâmplat lucruri incredibile în meci! Copilul meu face fotbal de la patru ani și nu am discutat vreodată cu vreun antrenor nici măcar despre situația lui. L-am adus de la Rapid pentru că făcea naveta zilnic, să poată să și învețe că în acest an are Bacalaureatul și să facă și fotbal. Mi-am dat seama că lucrurile nu stau cum trebuie la echipa asta. M-au râcâit de ceva vreme, la echipa asta juniorii își rup picioarele și nu au loc de dinozaurii ăștia. Și vă spune asta un părinte al cărui copil a jucat titular toate meciurile, nu sunt vreun frustrat, că s-ar putea interpreta și așa” , a declarat tatăl fotbalistului Andrei Sora, cel care în prezent are 17 ani, tot pentru ProSport.

Ofițerul de poliție din Ploiești a cerut rezilierea contractului fiului său cu echipa prahoveană și a declarat că a sesizat Parchetul care avea încă de la acel moment o anchetă în desfășurare.

„În momentul ăsta este o anchetă penală în desfășurare în urma unei sesizări și nu o să pot să dau mai multe detalii. Vorbim de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. M-am dus după meciul cu Blejoi, Andrei a mai jucat și în acest meci pentru a ne respecta obligațiile contractuale, apoi am cerut un contract de încetare a activității sportive. Mi-au dat, o să-l semnăm și o să-l ducem și în ianuarie să meargă la altă echipă. El nu o să mai stea la Păulești, nici nu este jucătorul lor, este împrumutat de la MXPRO Academy. Mai sunt și alți părinți care cred că vor vorbi și îmi cer scuze că nu pot să spun mai multe, repet, există această plângere penală.” , declara George Sora în decembrie.

Poliția Prahova a efectuat miercuri 34 de percheziții în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.

Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei. ”, a transmis IPJ Prahova într-un comunicat de presă.

21 de persoane au fost duse la audieri.

Sursa: https://www.ziarulincomod.ro/mega-dosarul-privind-blaturile-din-fotbal-a-pornit-de-la-un-politist-din-ploiesti-cine-este-ofiterul-care-a-sesizat-parchetul/

Ultimă oră

Același autor