Locul I pentru Albert Bătăioșu, polițist în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al I.P.J. Prahova, la Cupa Potaissa. O poveste despre disciplină, muncă și performanță – VIDEO AICI

Disciplina specifică meseriei sale l-a ajutat pe Albert Bătăioșu să se remarce și pe tatami. Polițist în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al I.P.J. Prahova și instructor în domeniul educației fizice și al autoapărării, Albert a participat, la finalul lunii februarie, la Cupa Potaissa (Turda), competiție națională organizată sub egida Federației Române de Karate WUKF.

La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, fiecare dorind să demonstreze că disciplina și antrenamentul își spun cuvântul pe tatami. Printre ei s-a aflat și Albert, legitimat la Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca. După meciuri intense și multă determinare, polițistul a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând locul I la categoria kumite shobu sanbon, 18–35 ani, -75 kg.

Pentru Albert, sportul este o parte din modul său de viață, pentru că implică disciplina, concentrarea și autocontrolul care îl ajută atât în sport, cât și în activitatea de zi cu zi ca polițist.

„Rezultatul obținut la Cupa Potaissa confirmă încă o dată că pasiunea și munca susținută pot merge mână în mână cu profesia, iar pentru colegii săi și pentru cei pe care îi instruiește, Albert rămâne un exemplu că performanța se construiește prin dedicare și perseverență”, au transmis reprezentanții IJP Prahova, după performanța polițistului.

Imagini: IJP Prahova

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/actual/stiri-locale/71816-locul-i-pentru-albert-bataiosu-politist-in-cadrul-serviciului-pregatire-profesionala-al-i-p-j-prahova-la-cupa-potaissa-o-poveste-despre-disciplina-munca-si-performanta-video-aici

Ultimă oră

Același autor