Liviu C. Țîrău nu este un istoric spectaculos. Cred că nu și-a propus asta niciodată. Așa cum l-am cunsocut ca student era un taciturn, un personaj introvertit care și-a construit cariera pe studii de nișă și pe o strânsă specializare, deși subiectele abordate — privind relațiile diplomatice în timpul Războiului Rece și consecințele politico-economice asupra României — ar fi trebuit să-l facă un fel de „vedetă pop” a istoriografiei contemporane românești sau, măcar, un Larry Watts român. Mi-a fost profesor la Facultatea de Istorie, la Relații Internaționale. Am rămas cu amintiri plăcute. Era un profesor pasionat de ceea ce făcea și puneau întotdeauna problema internă în ecuația forțelor de putere ale Războiului Rece. Era genul de profesor deschis dialogului, care continua, în pauză la o țigară, dezbaterile tematice de la curs sau seminar cu studenții. Așa se făcea istoria la facultatea clujeană — și în pauză. Eram o generație nouă, postdecembristă, însetată de cunoștințe și libertate, iar Liviu Țîrău era un profesor care avea răbdare să discute cu noi și să ne explice contextul internațional, chiar dacă nu eram întotdeauna de acord pe o temă. Domnul profesor fuma mult, dar era un lucru benefic în context, pentru că, la o țigară în pauză sau în afara spațiului academic, la o cafenea, cursul sau seminarul continua poate cu și mai mare intensitate. Relațiile profesor–student erau mult mai strânse și colocviale atunci, în entuziasmul postrevoluționar. Deși un istoric valoros, caracterul său discret nu l-a propulsat pe culmile carierei academice; a devenit foarte târziu conferențiar, și nu la Istorie, ci la Studii Europene. Cu fratele profesorului, Virgil Țîrău, am fost coleg de an, și era interesant să asişti la cursuri în care fratele mai mare îi preda celui mai mic. Poate de aceea colegialitatea era mai mare în anul nostru. Motivul fiind, poate, influența fratelui, Virgil Țîrău care a continuat opera fratelui său pe tematica comunismului, Războiului Rece și relațiilor internaționale, chiar depășindu-l în carieră, titluri academice și receptare publică. Cred că prezența fratelui mai mare la UBB l-a ajutat în carieră pe fratele mai mic în privința perfecționării. Totodată, Liviu Țîrău ca om mi-a părut mereu un enigmatic, deși era prietenos și deschis. Amprenta sa s-a pus și pe studiile sale care au devenit stilsitic un ”cub de geață”, o abordare de un obiectivism trans-academic.
Liviu‑C. Ţîrău s-a născut pe 31 ianuarie 1962. Azi este istoric și cadru universitar la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca. Cariera sa, construită pe combinarea riguroasă a cercetării de arhivă, activității editoriale și predării, oferă o perspectivă solidă asupra istoriei contemporane a României, a Europei Centrale și de Est și a dinamicilor Războiului Rece. Absolvent al Facultății de Istorie‑Filozofie a Universității Babeș‑Bolyai (1988), Liviu C. Ţîrău și‑a început activitatea în învățământul preuniversitar (1988–1990), continuând apoi în cercetare istorică la Institutul de Istorie — Filiala Cluj (1990–1994). În paralel, a fost secretar de redacție la Anuarul Institutului de Istorie (1992–1994), iar din 1994 s‑a dedicat mediului universitar clujean, ocupând treptat posturi didactice până la obținerea titlului de doctor în istorie (Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba‑Iulia, 2004) și la statutul de lector universitar dr. (din 2004). Orientarea spre studiul relațiilor internaționale și al Războiului Rece este consolidată de numeroase burse și stagii în străinătate, care i‑au facilitat accesul la arhive diplomatice și la rețele academice internaționale. Printre acestea se numără stagii la University of Pittsburgh și la National Archives, Washington D.C. (1995), documentare la Indiana University, Bloomington (2000), cercetări la Public Record Office, Kew Gardens, Londra (1994), o bursă Tempus la FernUniversität Hagen (2000) și o perioadă de lucru la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington D.C. (2010).
Aceste experiențe i‑au permis utilizarea surselor primare anglo‑americane și europene în reconstrucția politicilor externe și a strategiilor de securitate care au modelat lumea postbelică. Ţîrău a construit o producție academică în care temele geopolitice, politicile de securitate ale marilor puteri şi impactul acestora asupra României ocupă un loc central. Prin abordări documentare și sinteză teoretică, cercetările sale investighează relațiile dintre Washington și Moscova și efectele acestor relații asupra politicii româneşti în deceniile de după 1945. Studiile sale pun accentul pe interdependențele transnaționale și pe modul în care deciziile de la nivel înalt se reflectă în plan local și regional. Lista sa de lucrări include atât monografii și volume colective, cât și manuale și cursuri universitare. Printre lucrările principale se pot remarca: ”Bibliografia istorică a României 1989–1994” (în colaborare, 1995) — un instrument bibliografic util pentru cercetători în perioada de tranziţie post‑comunistă; ”Istoria României. Transilvania, vol. II (coautor 1999) — contribuție la istoriografia regională. ”România şi relaţiile internaţionale (coeditor, împreună cu Virgiliu Ţârău, 2000) — volum colectiv care tratează poziția României în context internațional; ”Între Washington şi Moscova. Politicile de securitate naţională ale SUA şi URSS şi impactul lor asupra României, 1945–1965”, (2005) — lucrare de sinteză, apreciată în mediul diplomatic și academic (prezentată „Cartea lunii” la Ministerul Afacerilor Externe în iulie 2005). De asemenea, a redactat sau coautorat manuale școlare pentru clasele a XI‑a și a XII‑a și materiale didactice pentru învățământul la distanță, precum ”Introducere în studiul relațiilor internaţionale” (2001), ”Prelegeri de Geopolitică” (2002) și ”Dezvoltare regională în epoca globalizării” (2006). În completare, a publicat aproximativ 32 de articole și studii în reviste de specialitate și cultură, consolidând dialogul științific pe temele sale de interes.
Activitatea universitară a lui Ţîrău se distinge nu doar prin cercetare, ci și prin implicarea în formarea studenților și în activitatea editorială: a coordonat volume colective, a fost implicat în procese editoriale la nivel academic, dispunând astfel de experiență în organizarea și administrarea unei publicații academice. Manualele și cursurile semnate de el arată preocuparea pentru interdisciplinaritate, îmbinând istoria cu relațiile internaționale și geopolitica. Prin studiile sale asupra politicilor de securitate ale marilor puteri și prin utilizarea surselor arhivistice anglo‑americane, Liviu‑Crinel Ţîrău contribuie la aprofundarea înțelegerii influențelor externe asupra evoluțiilor interne ale României în perioada postbelică. Munca sa este utilă atât pentru specialiștii în istoria Războiului Rece, cât și pentru studenți și cercetători interesați de istoria transnațională, politica externă și geopolitica Europei Centrale. Continuarea demersurilor, inclusiv publicarea volumului despre relatările diplomatice privind Clujul din 1958, anunță noi contribuții relevante la istoriografia locală. Pentru istoric diplomația precede politicas, nu invers. Liviu‑Crinel Ţîrău se impune persuasiv ca un istoric preocupat de conexiunile dintre arhive şi contextul geopolitic, cu o activitate constantă în educație și editare. Portofoliul său de cercetare și producția editorială oferă resurse importante pentru înțelegerea modului în care politicile internaționale au influențat destinele României în secolul XX, păstrând totodată legătura cu formarea noilor generații de specialiști.
Consider că lucrarea lui Liviu C. Țîrău despre un diplomat american care a vizitat Clujul în anii comunismului lui Dej ca fiind un reper pentru istoriografia ardeleană. Lucrarea „Prin ochii unui diplomat american: Orașul Cluj în anul 1958”, semnată de Liviu C. Țîrău și apărută în perioada 2008–2012 (Editura Ecumenica, 2008; EFES, 2012), oferă o analiză documentară și nuanțată a unei etape cheie din istoria comunistă a României prin intermediul rapoartelor diplomatice ale oficialilor americani. Această carte îl caracterizează paradigmatic pe autor. Descrierile americanului au un farmec aparte și surprind totuși un Cluj în plină modernizare, prin ridicarea de blocuri noi și cămine sau cantine studențești dincolo de opresiune. Autorul folosește corespondența și notele misiunii americane pentru a construi o „privire din exterior” care completează și nuanțează perspectivele bazate pe arhivele interne ale regimului. Privirea superioară a americanului pare totuși cinică pentru o Românie aruncată în brațele URSS chiar de către liderii de la Washington. Anul 1958 marchează și un moment simbolic și strategic în evoluțiile regionale: retragerea trupelor sovietice din România. Pe plan intern, însă, era o perioadă de consolidare a puterii partidului comunist și de intensificare a mecanismelor de control, ca Dej să piardă puterea. În acest context, Clujul — oraș universitar, multicultural și cu o istorie complexă în perioada interbelică și cea austro‑ungară — devine un teren privilegiat pentru observarea modului în care politicile centrale se concretizează la nivel local. Studiul lui Țîrău urmărește tocmai acea intersecție dintre echilibrul Est–Vest, politica internă a regimului și viața cotidiană urbană într-o efervescență muncitorească. Cartea se bazează pe sinteza unor rapoarte, telegrame și note ale diplomatului care monitoriza situația din România. Deși documentele diplomatice reflectă priorități și filtre proprii — precum preocupările legate de securitate și influența sovietică — ele rămân instrumente valoroase pentru reconstrucția atmosferei sociale, a activității structurilor de represiune și a modului în care mediul academic și etnic era perceput de observatorii străini. Raportul descrie un Cluj intens supravegheat de structurile de securitate. Atmosfera de frică, tacticile de intimidare, urmărirea persoanelor considerate „suspecte” și cenzura sunt consemnate ca practici uzuale care afectau atât viața privată, cât și activitatea intelectuală. Transformările din mediul universitar sunt tratate ca semn al unei politici centrale de redefinire ideologică și organizatorică. Se surprind și tensiunile generate de reforme instituționale care aveau să modifice structura academică din Cluj și să influențeze viața studențească și a cadrelor didactice. Cartea este de fapt raportul unui diplomat american din cadrul Legaţiei SUA de la Bucureşti John Crockett, care a vizitat urbea de pe Someş în lunile februarie şi martie ale anului 1958. Raportul lui John Crockett este însoţit de referinţe critice şi o prefaţă a istoricului Liviu C. Ţârău, care l-a descoperit acum câţiva ani buni în arhiva fodurilor diplomatice ale SUA. Cartea este un adevărat depozitar documentar şi o radiografie excepţională şi exhaustivă a Clujului în comunism, imediat după perioada stalinistă, unde se simţea o boare uşor liberală faţă de întunecaţii ani 50. Diplomatul american are un ochi de vultur şi capacitate de sinteză specifică unui agent CIA, că surprinde în numai două săptămâni o paletă largă de probleme politice, culturale, sociale şi etnice în Cluj. Pretextul a fost o expoziţie de arhitectură „Construit în SUA”, care a reprezentat prima punte culturală între SUA şi Europa de est peste cortina de fier, în urma unor înţelegeri de la Geneva din anii 1954/1955. Diplomatul american este uimit de dorinţa românilor de a cunoaşte viaţa culturală şi economică de peste Ocean. La Bucureşti, în câteva zile, expoziţia itinerantă „Construit în SUA” a avut peste 240.000 vizitatori, un record în materie. Comuiştii, care au publicat în presa oficială despre expoziţie, s-au speriat de succesul acesteia şi nu i-au mai făcut publicitate. La Cluj expoziţia a fost organizată între 24 februarie şi 5 martie 1958 în sălile Muzeului Municipal de Artă (Palatul Banffy) din Piaţa Libertăţii. În cele câteva zile au vizitat expoziţia 70.000 de clujeni şi locuitori din împrejurimi dintr-o populaţie a oraşului de circa 154.000 Aproape jumătate din oraş a vizitat expoziţia americană arătând setea românilor faţă de cultura americană şi refuzul sovietizării. În publicaţiile Făclia, Igoszag, Tribuna sau Utunk nu au apărut niciun articol despre expoziţie. Comuniştii locali au fost speriaţi de faptul că locuitorii oraşului sunt fascinaţi de „capitalismul putred” american şi nu au permis nicio publicitate. Deşi americanii au oferit zeci de mii de pliante, reviste şi cărţi niciuna dintre acestea nu au fost donate bibliotecilor universitare, municipale şi judeţene. Diplomatul american John Crockett a fost şocat să vadă că locuitorii Clujului nu au fost contaminaţi de comunism şi marxism-leninism. Aproape că nu-i venea să creadă că românii refuză sovietizarea şi văd în americani o ţară a libertăţii de la care aşteaptă eliberarea de sub comunism. John Crockett s-a întâlnit cu zeci de intelectuali şi chiar activişti PCR care criticau în particular regimul comunist şi refuzau cultura şi arta sovietică. Mulţi dintre aceşti intelectuali îi spuneau în particular că vremea terorii staliniste a trecut şi acum văd o uşoară liberalizare a regimului, dar şi speranţa să călătorească în Occident. Lucru care nu s-a întâmplat, imediat în toamna lui 1958 a început o nouă perioadă de îngheţ până în 1964, când au fost eliberaţi deţinuţii politici. Oricum diplomatul american vorbea destul de liber cu profesorii Virgil Vătăşianu, rectorul Constantin Daicoviciu sau arh. Virgil Salvanu. Era suspect cum aceştia îi făceau anumite destăinuiri despre regim care l-au impresionat pe diplomat. Posibil ca aceştia să fi lucrat pentru DIE, care le-au permis anumite „şopârle” politice, ca americanul să aibă o impresie mai bună despre regimul popular. Oricum John Crockett a rămas impresionat de Cluj, care îl vedea mult mai occidental, curat, cu magazine aprovizionate şi luminate, decât Bucureştiul. În faţa lui John Crockett se perindau în 1958 clujeni bine îmbrăcaţi după moda occidentală, cu paltoane englezeşti, fulare de mătase, pălării şi mănuşi de piele. Teatrele şi opera aveau repertorii occidentale, nu ruseşti, iar studenţii stăteau în cămine, cu săli de lectură sau dans şi mâncau la cantine construite de către comuişti mult mai moderne decât colegii lor din Franţa sau Italia. Discurile occidentale şi pick-up-urile erau în fiecare cămin studenţesc. Diplomatul american recunoştea în telegramele cifrate trimise la Legaţia SUA că locuitorii Clujului au o stare materială destul de bună faţă de a altor europeni. John Crockett a admirat şi noile construcţii de locunţe şi mai ales a şcoliilor şi creşelor, cu un sistem mai bun decât în SUA. Oricum a recunoscut că femeile nu erau casnice ca la el acasă, ci lucrau cot la cot cu bărbaţii în birouri sau fabrici.La egalitatea între sexe, atunci comuniştii îi depăşiseră pe americani.
E ciudat să citeşti astfel de mărturii pozitive despre comunsim, în 1958, ale unui diplomat american. Sigur el nu vedea gulagul românesc şi omniprezenţa poliţiei secrete, dar era încântat de profesorii universitari care vorbeau numeroase limbi străine, citeau cărţi şi reviste occidentale, iubeau America şi urau Rusia, asta dup 14 ani de ocupaţie militară sovietică. John Crockett aprecia luxul sau servirea restaurantului şi hotelului „Continental”, mult superior faţă de localuri similare din Occident. Era bucuros că era primit în casele intelectualilor clujeni care îl serveau cu cafea în porţelanuri scumpe şi dulceţuri în veselă de argint, ca o reminiscenţă a burgheziei. La operă, filarmonică şi teatru John Crockett era încântat să vadă că femeile purtau rochii lungi şi pălării în ciuda proletarizării oraşului de către comunişti. John Crockett compară preţurile din Cluj cu cele din Bucureşti şi rămâne surprins că acestea sunt la jumătate, iar carnea, laptele şi untul nu erau o problemă în oraş, nefiind cozi la aceste bunuri, ca în alte localităţi. O informaţie interesantă o aflăm de la John Crockett: de ce studenţii români nu au pactizat cu cei unguri în timpul revoluţiei maghiare din 1956. Înainte de a începe revoluţia din Ungaria, o delegaţie de 30 de studenţi români de la Universitatea românească „Victor Babeş” au participat la o conferinţă la Budapesta. Acolo au fost primiţi foarte rău, în condiţii mizere şi cu ură de către studenţii maghiari care le strigau că vor veni în Ardeal să-i elibereze de români şi să conducă ei din nou. Românii s-au întors dezamăgiţi la Cluj şi nu au pactizat cu studenţii maghiarii de la Universitatea maghiară „Janos Bolyai” în timpul revoluţiei. Studenţii clujeni români au perceput revoluţia maghiară ca una iredentistă şi naţionalistă, nu de eliberare de sub comunism. John Crockett a plecat optimist din Cluj cu speranţă că „omul nou” comunist nu a prins şi nu are cum să prindă la români, un popor aplecat spre cultura occidentală şi spre modul de viaţă american. Cartea lui Liviu C. Ţârău aduce în lumina reflectoarelor o paradigmă care provoacă la inteligenţă şi reflecţie pe cititori şi ne oferă răspunsuri subsidiare de ce comunismul nu a prins la clujeni, deşi oraşul era împânzit de pancarde, afişe şi lozinci bilingve mobilizatoare de înfrăţire între români şi maghiari. Studenţii clujeni i-au lăsat lui John Crockett cea mai bună impresie: toţi erau dornici să primească cărţi, reviste şi filme americane. Parcă citeam despre Clujul de azi.
Cartea lui Liviu Țîrău este considerată în lumea academică o sursă istorică esențială deoarece „traduce” limbajul diplomatic în realități sociale românești, oferind o privire „din exterior” asupra Clujului stalinist. Cartea „Prin ochii unui diplomat american” reprezintă o lectură utilă atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg interesat de epoca comunistă din România. Farmecul Clujului nu a putut fi ocultat în ciuda comunismului. Istoricul e un bun contributor al fenomenului războiului rece din România, fără să epateze retoric. Liviu C. Țîrău e perceput, paradoxal, în mentalul istoriografic local ca autorul acestei cărți, deși a contribuit la câteva producții istoriografice consistente. Liviu C. Țîrău nu a scris mult, dar a atins științific ceea ce trebuie pliat pe fișa postului. Este un istoric mai mult sinergic decât de sinteză, cărțile sale pot fi bune îndrumare pentru înțelegerea războiului rece de pe teritoriul instituțional al României.