1.7 C
Cluj-Napoca
4 februarie, 2026

Korenica e cu gândul doar la CFR, nu la un posibil transfer: „Eu încă am contract și sunt concentrat aici”

Dorit de DC United, echipa care l-a transferat pe Louis Munteanu, dar și în Turcia, Meriton Korenica susține că gândul său e doar la CFR Cluj. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani, care a marcat de 8 ori în actualul sezon anunță că se simte bine în Gruia și o plecare e puțin probabilă.

„Încă din prima zi aici m-am simțit ca acasă. În fiecare meci încerc să dau totul și să ajut echipa. E mai important decât cifrele mele. Eu încă am contract și sunt concentrat aici, nu știu nimic despre transfer. Eu voi lăsa clubul să decidă și dacă e bine vom discuta împreună”, a transmis jucătorul din Kosovo.

Korenica speră la calificarea în play-off

„Feroviarii” se află în fața unui meci cu UTA, una dintre contracandidatele la un loc în primele șase. Chiar dacă știe că adversarul e unui complicat, mijlocașul speră la o victorie și la menținerea seriei bune de rezultate.

„E un meci important pentru noi, sper să dăm 100% ca în meciul trecut. Am pregătit jocul foarte bine și vrem un rezultat pozitiv. Cel mai important e meciul următor, apoi ne vom gândi la celelalte. Atmosfera e foarte bună, noi dăm întotdeauna maximum.

Știm că CFR trebuie să fie în play-off și să se lupte la campionat. Jucătorii înțeleg asta și vrem să continuăm seria de rezultate pozitive. Totul e posibil, avem nevoie doar de concentrare”, a spus Korenica.

CFR Cluj și UTA se duelează în etapa cu numărul 25 din sezonul regulat al Superligii, într-un meci programat miercuri, 4 februarie, de la 18:00.

Sursa: https://zcj.ro/sport/korenica-e-cu-gandul-doar-la-cfr-nu-la-un-posibil-transfer-eu-inca-am-contract-si-sunt-concentrat-aici–291411.html

Ultimă oră

Același autor