3.7 C
Cluj-Napoca
6 martie, 2026

Îl căutau, dar nu-l mai vor! Proxenetul din Lechința, săltat în Cluj, plasat sub control judiciar până autoritățile franceze dau un semn

Un bărbat din Lechința era săltat de mascați, pe aeroportul din Cluj, în 7 februarie. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu, în așteptarea autorităților franceze care să vină să îl preia.

Lucian e din Vermeș, de loc, comuna Lechința. A mai fost certat cu legea, din cauza unei firme pe care o avea. Apoi a plecat în străinătate și acolo s-a îndeletnicit cu alte infracțiuni.

Cum cele 30 de zile de arest la domiciliu se apropiau de final, procurorii au cerut prelungirea unei măsuri preventive.

Magistrații Curții de Apel Cluj, neavând niciun semn de la autoritățile din Fanța, l-au plasat sub control judiciar pentru 30 de zile.

Totuși, au programat o nouă înfățișsare, în data de 19 martie, în speranța că până atunci autoritățile franceze vor transmite exact când vor veni după el.

”Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată F.L.T., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 zile, cu începere din 4.03.2026 până în 2.04.2026.

În baza art.215 alin. 4 CPP, supravegherea persoanei solicitate va fi exercitată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Bistriţa – Năsăud. În baza art.215 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Penală, impune persoanei solicitate F.L.T. ca pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

În baza art.215 alin.3 Cod Procedură Penală, atrage atenţia persoanei solicitate F. L. T. că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive” se arată pe portalul instanței de judecată.

Totodată, pentru programarea ședinței din 19 martie, instanța a motivat astfel: ”Având în vedere necesitatea unui răspuns din partea autorităților emitente, dispune amânarea cauzei pentru termenul din data de 19.03.2026”.

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/il-cautau-dar-nu-l-mai-vor-proxenetul-din-lechinta-saltat-in-cluj-plasat-sub-control-judiciar-pana-autoritatile-franceze-dau-un-semn/

Ultimă oră

Același autor