În vara fierbinte a anului 1988 am participat la lucrările șantierului arheologic medieval din satul Răchitova, în inima Țării Hațegului, împreună cu colegii mei de la Liceul de filologie-istorie „Ady Șincai”, din clasa a XI-a, conduși de profesorul și dirigintele meu Ioan Drăgan, sub îndrumarea arheologului Andrei Rusu, un pasionat al istoriei cnezilor din sudul Ardealului. Cazarea s-a făcut vizavi de căminul cultural, într-o casă dezafectată, unde am dormit pe paie într-o încăpere cu geamurile sparte. Masa ne-o serveau țăranii din acest sat inimos, cu bucate simple și puține, specifice comunismului târziu ceaușist. Ziua săpam pe un deal bucolic, lângă un pârâu, în cimitirul unei foste biserici de piatră cneziale, unde Andrei Rusu ne învăța să căutăm în gropa mortuară moneda de aramă sau argint din gura mortului ca să identificăm perioada în care defunctul a fost îngropat și, pe baza acesteia, să știm când s-a ridicat biserica ortodoxă. Din descoperirile noastre am aflat, în urma analizei monedelor, că biserica a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea. Seara ne adunam cu toții, rupți de oboseală, pe treptele căminului cultural din acest sat în care s-a născut un important poet al secolului XX, Miron Scorobete, azi pe nedrept uitat. Pe șantierul arheologic lucrau cu noi studenți din anul II și IV de la facultatea de istorie din Cluj, care făceau practică arheologică. Unul dintre ei era un bărbat voinic, cu barbă, cu șapcă cu cozoroc și plete negre. Îl chema Gheorghe Petrov. M-am împrietenit imediat cu el și serile povesteam până noaptea târziu despre daci, romani și cnezii medievali din Transilvania. În serile frumoase de vară îmi închipuiam cavaleri venind pe ulița satului ca să urce la un turn medieval care străjuia un deal deasupra satului. Întâlnirea cu Gheorghe Petrov a fost pentru mine o simpatie la prima vedere. Ne-am empatizat reciproc. Îmi plăcea că era patriot și făcea totul din pasiune. Îl priveam ca pe un zeu, pentru că atunci să fii student la istorie la Cluj era foarte greu. Am aflat că e din Turda și vrea să devină arheolog.
După această tabără de vară, care mi-a rămas întipărită toată viața în minte, am hotărât să dau și eu la facultatea de istorie ca să fiu coleg cu Gheorghe Petrov, pe care deja îl alintam Ghiță. În 1990 am intrat la facultatea de istorie, iar Ghiță Petrov era deja student în anul V. A fost o mare bucurie să ne întâlnim pe holurile clădirii Universității Babeș–Bolyai. Anii au trecut și Gheorghe Petrov a ajuns muzeograf la Deva, apoi la Turda, iar din 1994 a devenit muzeograf la Muzeul de Istorie Națională a Transilvaniei. Spiritul său de dreptate și lupta pentru adevăr l-au atras de la arheologia medievală către cea contemporană, pentru a descoperi eroii luptei armate anticomuniste uciși criminal de fosta Securitate comunistă. Istoricul are o ținută morală ireproșabilă și a devenit incomod pentru cei din sistemul istoriografic și politic care doreau ocultarea crimelor comunismului ateu. Dar Ghiță Petrov, împreună cu un alt prieten de-al meu, Marius Oprea, nu s-au lăsat intimidați și au început o campanie asiduă de descoperire a crimelor Securității comuniste. O țară întreagă urmărea prin presă în direct acțiunile de dezgropare din gropile comune ale partizanilor anticomuniști, aruncați de comuniști în râpe și gropi comune pe dealuri sau pe marginea drumurilor. De la Garda Albă la Grupul Șușman, de la Periprava la Sighet și Răchitele, Ghiță Petrov și Marius Oprea au făcut istorie națională pe viu, descoperind eroii neamului care s-au opus cu arma în mână comunizării țării. Perioada când Marius Oprea și Ghiță Petrov au condus IICCMER a fost cea mai frumoasă pagină din istoricul arheologiei recente românești. Se făceau descoperiri istorice cu pasiune și dragoste de adevăr.
După îndepărtarea lor din instituție de către un sistem care a continuat, în diferite forme, moștenirea fostei Securități comuniste, IICCMER a devenit o instituție fadă și neputincioasă. Pur și simplu nu mai contează astăzi în ecuația aflării adevărului despre crimele comunismului. Securitatea de azi a înfrânt adevărul, din păcate. Această luptă pentru adevăr a produs o frumoasă prietenie cu Ghiță Petrov. Seri la rând discutam la telefon despre campaniile sale de descoperire a celor care au luptat în munți să salveze onoarea României creștine și democratice. Unele declarații le publicam în exclusivitate pe site-ul NapocaNews. În 2012 l-am inclus pe Ghiță Petrov în cartea mea „Biografii universitare clujene, 1959–1989”, când mi-a povestit că a fost, la sfârșitul anilor ’80, liderul studenților din facultate care au luptat împotriva regimului comunist al lui Ceaușescu. În căminul Avram Iancu aveau loc ședințe ale studenților care militau pentru democrație, libertate și pentru restaurarea monarhiei. În 1990, Ghiță Petrov, care fusese urmărit și încolțit de agenții Securității, a devenit liderul monarhiștilor clujeni din universitate. Ghiță Petrov nu este un simplu arheolog sau istoric azi, ci un autentic trăitor al faptelor sale de dezvăluire a crimelor comunismului. El a trăit subiectul cercetării. Nu i-a fost ușor, fiind izolat și marginalizat de sistemul storiografic instituțional. Aș putea spune că a fost chiar prigonit, dat afară din funcții. Ghiță Petrov arată că istoria se face cu conștiință, sinceritate și cu dragoste de adevăr. Pentru adevărul istoric, Ghiță Petrov și-a riscat cariera, dar recompensa a primit-o — fiind recunoscut azi de istorici români ca unul dintre cei mai importanți arheologi specializați în istoria contemporană și a comunismului. El știe că compromisurile ucid valoarea operei istoriografice și adevărul în durata lungă a istoriei. A preferat marginalizarea ca să scrie o istorie care rămâne în analele istoriografiei, decât să facă compromisuri carieriste pentru funcții și bani, ca opera lui să se transforme într-o mixtură fadă și conformistă, ca a majorității colegilor de generație. Și azi, dacă mergeți pe dealurile satului Tranișu, veți avea ocazia să întâlniți un arheolog cu barba sură care caută, an de an, trupurile martirilor eroi Avisalon și Teodor Șușman junior, care au preferat, într-un februarie înghețat, să moară cu arma în mână decât să cadă prizonieri ai unui regim comunist ateu și antinațional. Sunt sigur că, într-o zi, Ghiță Petrov va descoperi trupurile devenite moaște ale celor doi frați, care prin lupta lor armată fac cinste onoarei românești și moralei.
Istoricul Gheorghe Petrov s‑a născut la 15 februarie 1963, în municipiul Turda (județul Cluj). Parcursul academic și profesional al lui Gheorghe Petrov îmbină rigurozitatea istorică cu practica arheologică de teren și cu o activitate muzeală susținută, construind un profil rar întâlnit: specialist în monumente religioase medievale și, totodată, expert în arheologia contemporană orientată spre investigarea crimelor regimurilor totalitare. Munca sa contribuie atât la conservarea și înțelegerea patrimoniului medieval transilvănean, cât și la restituirea memoriei victimelor represiunii politice din secolul XX. După studiile primare și gimnaziale la Școala „Avram Iancu” din Turda (promoția 1977) și liceu la Liceul Industrial nr. 2 din Turda (promoția 1981), Petrov își începe traseul universitar la Facultatea de Istorie a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj, pe care o absolvă în 1991 — secția Istorie (cursuri cu durată de 5 ani). În 1992 se înscrie la doctorat, specializarea Istoria Medievală a României; teza sa, susținută public la 6 iulie 2002, poartă titlul „Biserici medievale românești din sud‑vestul Transilvaniei (Bisericile românești de zid din județele Alba și Hunedoara până la 1700)”. Stagiul militar (încorporat la 19 septembrie 1981, infanterie; trecut în rezervă la 21 martie 1983) face parte din biografia timpurie. După o perioadă inițială de activități în industrie și în întreprinderi locale în anii 1980, Petrov își consolidează activitatea în domeniul muzeal: angajat la Muzeul Județean Hunedoara‑Deva (15 august 1991–30 aprilie 1993), apoi la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Cluj, din 1 mai 1993, în funcții de muzeograf și cercetător. Este expert/arheolog atestat, înscris în Registrul Arheologilor din România, și a fost detașat ca expert/arheolog la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCMER/IICCR) în perioadele în care proiectele instituției au impus intervenții arheologice cu miză juridică și memorială (detașare 1 mai 2007–25 martie 2010 și colaborări ulterioare). Abordarea sa metodologică pune accent pe corelarea datelor arheologice cu sursele documentare (arhive, fotografii, registre) și cu mărturiile orale, pentru o reconstrucție contextuală fidelă.
În activitatea de teren, Petrov promovează: respectarea procedurilor legale în cazul descoperirilor cu miză judiciară; documentarea riguroasă in situ; păstrarea lanțului de custodie al probelor; tratarea etică a osemintelor (conservare, inventariere, comunicare cu familiile); evitarea exploatării mediatice a osemintelor fără asigurarea protecției științifice și a demnității victimelor. Lucrările lui Gheorghe Petrov abordează nu doar caracteristicile monumentelor, ci și practicile funerare și transformările sociale ale comunităților medievale, integrând observațiile de teren cu sursele istorice. Publicațiile academice și monografiile semnate sau coordonate de el au contribuit la aprofundarea cunoașterii patrimoniului religios românesc din Transilvania și la implementarea unor bune practici de cercetare și conservare în mediul muzeal. Dar mai ales, Gheorghe Petrov și‑a dedicat cu pasiune întreaga viață aflării adevărului despre comunism. A devenit un specialist de elită în arheologia victimelor comunismului, lucrând la Periprava, Sighet și Răchițele. Pe planul arheologiei contemporane, implicarea lui Petrov în investigațiile de la Periprava și Sighet reprezintă contribuții importante la documentarea victimelor regimului comunist. Colaborarea cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a permis desfășurarea de campanii arheologice sistematice menite să identifice, să documenteze și, acolo unde a fost posibil, să recupereze rămășițele celor decedați în lagăre și penitenciare.
La lagărul de la Periprava — cercetările după 2016 până în prezent au evidențiat un sit funerar în care, în urma campaniilor coordonate, au fost identificate 91 de morminte, dintre care 82 aparțineau foștilor deținuți politici; au fost întâlnite morminte comune și practici funerare specifice (învelire în rogojini, astupire cu nisip etc.). Petrov a semnalat atât valoarea memorială a sitului, cât și problematicile manageriale și etice: unele intervenții inițiale, cu expunere mediatică, nu au asigurat protecția și conservarea osemintelor, iar identificarea și protejarea tuturor victimelor nu a fost întotdeauna o prioritate instituțională; multe campanii fiind susținute și din donații. La Sighet — intervențiile de la Cimitirul Săracilor, inițiate în 2006 sub coordonarea sa, reprezintă intervenții de arheologie judiciară menite să documenteze înhumările persoanelor decedate în condiții excepționale, integrând cercetarea arheologică cu datele istorice și anchetele judiciare. Petrov este hotărât să descopere mormântul lui Iuliu Maniu, făuritorul Marii Uniri din 1918. Anual participă la campanii de săpături în încercarea de a descoperi osemintele marelui om politic.
De asemenea, cazul Teodor Șușman (Răchițele, Apuseni) ilustrează modul în care investigațiile arheologice se corelează cu documentele de arhivă (inclusiv arhiva CNSAS) și cu mărturiile martorilor: echipa din care a făcut parte Petrov a demarat procedurile legale de deshumare, fundamentate pe cercetări de teren care au stabilit cu o probabilitate ridicată locul înhumării liderului rezistenței anticomuniste. Încăpățânarea lui Gheorghe Petrov a dus la descoperirea eroului anticomunist Teodor Șușman, ucis de Securitate în 1951 la Răchițele, în șura casei sale și aruncat de comuniști într‑o groapă lăturalnică, între tufe și pomi fructiferi. În 2010, după ani de săpături, a fost descoperit cadavrul lui Teodor Șușman senior; relatarea consemnează că, în timpul săpăturilor, un preot a aprins tămâie și fumul s‑a oprit chiar deasupra unui teren viran, iar ulterior, la o săpătură suplimentară, trupul împușcat al lui Teodor Șușman a fost găsit, eveniment consemnat și de presa națională. Descoperirea lui Teodor Șușman a redat onoarea comunei Răchițele, afectată de influențe comuniste și post‑comuniste. Ca muzeograf și cercetător, Petrov a susținut, de asemenea, cursuri și seminarii, a coordonat lucrări științifice și a participat la proiecte educaționale locale. A contribuit la expoziții și la materiale de popularizare care transferă către public rezultatele cercetării academice și memoriale, căutând reabilitarea memoriei colective prin argument științific și empatie. Prin studiile asupra bisericilor medievale din sud‑vestul Transilvaniei și prin implicarea în investigațiile privind victimele comunismului (Periprava, Sighet, cazuri locale precum cel al lui Teodor Șușman), Petrov contribuie substanțial la conservarea patrimoniului cultural și la eforturile de reparație morală și științifică a memoriei victimelor. Profesia sa demonstrează că studiul trecutului implică nu doar rigoare științifică, ci și responsabilitate etică, empatie și angajament civic — condiții esențiale pentru reconcilierea istorică și pentru păstrarea demnității celor dispăruți. Despre lucrările inedite și originale realizate cu pasiune și dragoste de adevăr se va mai auzi, în ciuda oponenților conformismului istoriografic care au mutilat inovația și autenticitatea în istoriografia românească. Gheorghe (Ghiță) Petrov este un istoric de cursă lungă; numele său continuă o tradiție interbelică a arheologilor clujeni, precum Mihail Macrea și Ioan Nestor. Eticul este paradigma operei sale scrise și practice în istoriografie.