11.7 C
Cluj-Napoca
6 martie, 2026

FOTO. Accident la Sălicea. O mașină a căzut într-o râpă de 10 metri. Un bărbat a fost transportat la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit vineri dimineață, în jurul orei 08.00, la un accident rutier petrecut pe raza localității Sălicea.

La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au găsit două autoturisme implicate în accident, unul dintre acestea aflându-se într-o râpă cu o adâncime de aproximativ 10 metri.

Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, iar cele cinci persoane implicate în accident au reușit să iasă singure din autoturismele avariate până la sosirea echipajelor de intervenție.

Bărbat transportat la spital

La fața locului au primit îngrijiri medicale trei bărbați. Unul dintre aceștia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Celelalte două persoane rănite au refuzat transportul la spital, după evaluarea medicală realizată la locul accidentului.

Intervenție cu mai multe echipaje de salvare

Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare ale pompierilor și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Sursa: https://cluj24.ro/ffoto-accident-la-salicea-o-masina-a-cazut-intr-o-rapa-de-10-metri-un-barbat-a-fost-transportat-la-spital-281725.html

Ultimă oră

Același autor