6 mai 2025, 10:21
O femeie care a fost dată dispărut din Turda, în 29 aprilie, a fost găsită decedată într-o zonă cu buruieni, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum a murit.
”În cursul zilei de 5 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au fost sesizaţi cu privire la faptul că femeia în vârstă de 72 de ani, din municipiul Turda, plecată voluntar la data de 29 aprilie a.c., a fost găsită, din nefericire, decedată, într-o zonă cu vegetaţie din extravilanul localităţii Moldoveneşti”, a transmis, marţi, IPJ Cluj.
Sursa citată a precizat că femeia a fost găsită pe câmp de către un bărbat de 34 de ani.
”În urma verificărilor preliminare, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe corpul acesteia. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul”, a mai transmis Poliţia.