21.2 C
Cluj
24 aprilie, 2025

FCSB a pus o mână pe titlu

Jumătatea play-off-ului a împărțit clasamentul în două, iar Cupa României are o importanță tot mai mare.

Înfrângerile Rapidului și CFR-ului le-au scos din lupta la

, în care doar CFR mai așteaptă minuni. Astfel, CFR va pune mai mare preț pe cupă față de alți ani, pentru că dacă este tot mai puțin probabil că ajungă în Champions League, Cupa i-ar duce în Europa League, mult mai importantă financiar ca a treia competiție europeană, Conference League.

La CFR s-a schimbat obiectivul acestui sezon. Pentru titlu au nevoie de alinierea multor astre pe lângă un parcurs fără greșeală. Așa că noul obiectiv a devenit câștigarea Cupei României și să tragă tare la calificarea în marea grupă a Europa League. „La situația financiară a clubului, ne-ar fi trebuit participarea două sezoane consecutive în faza Ligii Campionilor. Clubul ar fi ajuns doar așa pe linia de plutire. Acum, CFR trebuie să tragă tare să se califice în grupa Europa League și să aibă un parcurs măcar cât a avut FCSB anul ăsta. Cu banii de la UEFA s-ar rezolva multe probleme. Însă va fi greu. Conference League ar fi utilă doar pentru a-și îmbunătăți coeficientul UEFA pentru sezonul viitor. Însă doar dacă ar obține 4-5 victorii și calificarea măcar în optimi. Ce observăm este că acum echipa este ușor dezorientată. Înfrângerea cu FCSB a bulversat planurile pentru acest sezon. În acest moment fără calificarea în marea grupă a Europa League, datoriile s-ar apropia de 50 de milioane de euro”, ne-a declarat un apropiat al echipei din Gruia.

Totul pentru Cupă

Săptămâna aceasta au loc semifinalele Cupei României. Rapid joacă miercuri, la Sibiu, cu Hermannstadt, iar CFR joacă joi, la Cluj, cu Farul. Sibienii sunt singurii care nu au miză decât câștigarea trofeului (nu au licență UEFA). Însă pentru CFR, Rapid și Farul ar însemna salvarea sezonului. Dacă la CFR este mare nevoie de bani, la Rapid este uriașa presiune a galeriei, care vrea neapărat un trofeu. În ceea ce privește Farul, care în acest moment trage tare să iasă din zona locurilor retrogradabile, unde adversare sunt UTA, Botoșani și Sepsi. La cum arată acum clasamentul, din cele patru, două ar juca barajul de menținere în Superligă, în timp ce Urziceni și Buzău sunt condamnate la retrogradare directă. Însă pentru Farul rămâne o miză și Cupa României. Cel mai probabil, Hagi va încerca ultimul glonț joi, la Cluj, apoi în caz de eliminare, să se concentreze pe evitarea locurilor periculoase din play-out. „Nu avem echipă să mergem pe două obiective, și cupă, și campionat, mai ales în situația în care suntem acum. Ne-ar bucura să luăm Cupa, dar suntem la doar două puncte de barajul de retrogradare. Desigur, n-ar trebui să ne sperie un baraj cu Reșița sau Metaloglobus, dar să nu uităm ce a pățit Dinamo cu U Cluj”, comentează suporterii „marinarilor”.

Foc mocnit în Giulești

Situația este tensionată la Rapid, unde suporterii sunt tot mai nemulțumiți de Șumudică. „Așteptăm să vedem ce face în Cupa României. Dacă nu o câștigă… să nu mai calce cinci ani în Giulești. Noi, suporterii, l-am adus, practic peste capul lui Șucu. L-am forțat să-l numească. Ce spunea anul trecut? «Dacă eram eu acum antrenor la Rapid, Rapid era la ora asta deja campioană». L-am împins pe Șucu să-l numească pe Șumi. După startul cu Lennon nu mai speram la titlu, dar Cupa și podiumul erau la îndemână. Rapid are al doilea lot ca valoare după FCSB, însă Rapid abia s-a calificat în play-off, podiumul este imposibil de atins. Nici locul 4 nu-l prindem. Așa că rămâne doar Cupa României ca să jucăm și noi în cupele europene, principalul obiectiv pe care i l-am cerut. În campionat nu mai avem nicio șansă. Ia cupa? Bine. N-o ia? Atunci să ne lase cu mofturile cu cimiliturile lui. Nu ne mai ajunge doar că batem mereu echipa lui Becali”, spun și fanii giuleșteni. Deci, Șumudică trebuie să se concentreze pe cupă. Miercuri joacă la Sibiu cu Hermannstadt, echipă antrenată de fostul rapidist Marius Măldărășanu, care este în acest moment scutită de emoțiile retrogradării. De altfel, Măldărășanu este văzut de giuleșteni ca viitorul antrenor lângă Podul Grant după plecarea lui Șumudică. Însă la cum arată cotele la pariuri, finala Cupei ar fi CFR – Rapid, un meci de totul sau nimic pentru ambele echipe. Mai mult, este sigur că antrenorul care va pierde va pleca de la echipă, ori Dan Petrescu, ori Șumudică. Dar ce te faci dacă finala va fi Farul – Hermannstadt?

Una peste alta, Cupa României a devenit dintr-odată importantă. Perspectiva de a prinde grupa Europa League, exemplul dat de FCSB în acest sezon, și, mai ales, exemplul dat anul trecut de Corvinul (care a încasat de la UEFA mai mulți bani decât Universitatea Craiova și CFR Cluj) a trezit brusc interesul echipelor care au rămas cu un singur obiectiv în acest an.

FCSB visează mai sus

La echipa lui Becali este liniște. Cu victoria împotriva CFR-ului, practic, au pus o mână pe trofeu. Singura care mai poate pune probleme este Universitatea Craiova (meciul Dinamo – Univ Craiova s-a disputat după închiderea ediției). Mai mult, FCSB nu mai are pe cap nici cupele europene, nici Cupa României. Săptămâna viitoare joacă cu un Rapid ostenit de meciul de cupă de la Sibiu. În plus, FCSB a demonstrat că deși are încă jucători accidentați, tot arată siguranță. Locul lui Olaru a fost suplinit peste orice așteptări de Cisotti, Chiricheș dă la mijlocul terenului mai multă siguranță și, mai mult, participă foarte eficient la atac, ca pe vremuri, Miculescu este tot mai aproape de jucătorul dorit de Becali, iar Ngezana este tot mai sigur în apărare. O echipă solidă, pe care Becali o vede chiar în stare să ajungă în grupa Ligii Campionilor. Matematic, chiar dacă pierde două meciuri în ultimele 5 etape din acest sezon, FCSB este campioană. De altfel, FCSB va fi cap de serie în primele trei tururi de calificare, deci, ar avea asigurată din nou prezența în marea grupă a Europa League. „Cu trei jucători, un fundaș sigur, un mijlocaș bun și un atacant de valoare, putem ataca Liga Campionilor. Avem coeficient care ne face cap de serie până în play-off, iar acolo vom vedea. Eu aș fi mulțumit să dea un parcurs ca anul ăsta. Asta înseamnă bani și coeficient și mai mare și să fim cap de serie și în play-off”, a declarat patronul FCSB.

„Cisotti nu va mai lipsi niciodată din primul «11». Este cel mai serios jucător din lot”, Gigi Becali

Sursa: https://jurnalul.ro/sport/fotbal-intern/fcsb-titlu-europa-league-995827.html

Ultimă oră

Același autor