Cuvânt la pomenirea mărturisitorului Valeriu Gafencu, rostit de Părintele Amfilohie Brânză la Târgu Ocna. „Cine este Valeriu? Sfântul temnițelor comuniste! Să cinstim memoria eroilor și sfinților noștri, jertfa și mesajul lor de creștini și de români. Nu ne rușinăm de numele lor”
Ce m-a impresionat în mod deosebit la mărturisitorul Valeriu Gafencu a fost cum a folosit pătimirea lui pentru iubirea de țară, credința nestrămutată în Dumnezeu și dragostea de semeni pentru purificarea sufletului. Sufletul lui curat atrăgea semenii și chiar vrăjmașii. Cu ce arme a luptat? Ați văzut, nici nu se putea mișca din pat. Ce strălucea în el? Curăția sufletului său, luciditatea pe care i-a dat-o Duhul Sfânt, responsabilitatea pe care și-a asumat-o până în ultimul moment pentru păcatele sale, pentru mântuirea familiei sale și a neamului românesc. A fost un om al dragostei, care a avut o trăire duhovnicească de excepție, încât cei din jur l-au numit sfântul închisorilor. Și ne-a lăsat un mesaj. Mesajul cel mai puternic este să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii și chiar și pe vrăjmașii noștri. Nu poți fi un creștin adevărat dacă nu ai o iubire autentică, după modelul lui Hristos. Nu poți să dai un mesaj celorlalți dacă nu te curățești tu mai întâi de păcat. Ajunsese la o mare sfințenie, cum spuneau cei din jurul lui. Ajunsese la o mare puritate sufletească, deși a trait până la sfârșit cu conștiința păcătoșeniei. Lupta cu păcatul îl preocupa continuu. A ajuns să-și iubească vrăjmașii, s-a rugat pentru ei. S-a rugat pentru toată lumea. A fost preocupat de soarta materială și spirituală a neamului din care se trăgea. A înțeles bine ce înseamnă omul în lumina Evangheliei.
Întoarcerea la Hristos este singura soluție de a afla libertatea cea adevărată, cea dinlăuntrul tău. Când am depus jurământul militar și cel monahal, am plans. Și mă întreb: poate un străin de neam sau de credința mea să înțeleagă de ce am plâns eu? Acceptă, dar mă înțelege? Sau poate să-mi oprească aceste lacrimi? Poți să stopezi aceste simțăminte? Iar a ne iubi înaintașii nu înseamnă a-i urî pe ceilalți.
Ce-am mai înțeles? După 1964, niciun deținut politic nu s-a răzbunat pe torționarul său.
Fraților, suntem cu Maica Domnului, care este Doamnă a oștilor cerești! Este forța adevărului la mijloc, adevărul nu poate fi înăbușit de nimic. Cine este Valeriu? Sfântul temnițelor comuniste! Vedeți ce a făcut poporul? I-a dat titulatura cuvenită! Vedeți ce face Domnul? Te duce la lumina cunoștinței, îți dă numele cel bun. Te ferești de poza lui? Facem din el icoană!
Mărturisitorul Valeriu ne-a cucerit cu dragostea lui, cu credința lui, care este în Iisus Hristos Domnul.
Suntem vinovați că ne iubim țara? Suntem vinovați că ne tragem din România? Nu mai putem să vorbim de Basarabia? Nu mai putem vorbi de românii noștri? Până unde mergem? Cum e posibil? E mama mea, e tatăl meu, e sora mea, e colegul meu, e profesorul meu, e duhovnicul meu. E nevoie de aprobări scrise ca să-ți plângi morții?
Să nu ne mai temem noi de noi, asta este esențialul pentru copii, pentru cei ce vin după noi. Să cinstim memoria eroilor și sfinților noștri, jertfa și mesajul lor de creștini și de români. Pentru că vrem ca românul să fie dreptcredincios, să fie mărinimos, să trăiască în armonie, în pace și în iubire cu toți. Iubirea este cea mai puternică armă a noastră! De aici îți vine puterea de a ierta. Omenește, suntem slabi, toți suntem slabi. Ne recunoaștem păcatele și neputința. În Hristos e nădejdea noastră! Asta nu mai poate să ne smulgă nimeni. Ei vor să ne distrugă speranța, nădejdea din noi. N-avem dreptul să sperăm, să credem în Dumnezeu, să ne vărsăm lacrimile pentru morții noștri? Nu te poate opri nimeni. Noi trebuie să nu oprim izvoarele credinței din noi și ale rugăciunii.Să nu ne fie teamă! De cine, de ce? Ajungem să ne temem iar de umbra noastră? Ferească Dumnezeu! De aceea, zile precum cea de azi sunt momente de rugăciune, de închinare, dar și de întărire în credință, de mărturisire, de bucurie. Ne-am împărțit colivă și colaci unii altora. Ce-a fost? Muniție? Suntem la mormintele și la crucile noastre.
Fraților, să cunoaștem bine frumusețea vieții lui Valeriu, dragostea deținuților politic pentru Mântuitorul Iisus Hristos, evlavia lor la Maica Domnului. Să ne cinstim eroii și înaintașii noștri, sfinții noștri. Le purtăm numele, îi pomenim pe ei. Nu ne rușinăm de numele lor. Și, repet: a ne iubi patria nu înseamnă că urâm alte națiuni. Sub nicio formă! De unde invenția asta de șovinism? Nici nu s-a pus vreodată problema!