-1.3 C
Cluj-Napoca
7 martie, 2026

(CRONICA) VAR şi-amar. Penalti refuzat sibienilor în ultimele secunde ale meciului cu CFR. Hermannstadt se afundă şi mai mult

Bucureşteanul Andrei Chivulete a dictat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+5 al meciului de pe ”Municipal”, după ce Sinyan l-a călărit pur şi simplu pe Kevin Ciubotaru, dar Ovidiu Haţegan, din camera VAR, l-a convins pe ”centralul” din Capitală să-şi schimbe decizia. FC Hermannstadt a înregistrat astfel o nouă înfrângere pe teren propriu, ajunge la -25 la ”adevăr” şi e tot mai aproape să termine sezonul regular pe loc direct retrogradabil.

Unicul gol al meciului cu CFR-ul a fost îmnscris de Biliboc, dar Ionuţ Stoica a deviat mingea care l-a surprins pe David Lazar.

Sibienii merg acum la Miercurea Ciuc, apoi primesc vizita Botoşaniului şi se depasează la Galaţi. Între ultimele două jocuri din prima parte a sezonului, Hermannstadt joacă în sferturile Cupei cu echipa ”şepcilor roşii”, pe ”Cluj Arena”.

Meciul dintre cele două echipe din Ardeal a avut de toate. Două penaltiuri, câte unul de fiecare parte, trei şuturi în bară, toate la poarta lui David Lazar şi o lovitură de la 11 metri anulată cu VAR, în ultimele secunde. La final, bucuria a fost în tabăra vizitatorilor, situaţie atât de des întâlnită în acest sezon pe arena din Parcul Sub Arini şi sibienii îşi complică şi mai mult existenţa. Şi să nu mire pe nimeni dacă ”alb-roşii” vor termina prima parte a sezonului pe loc direct retrogradabil, pentru că, înainte cu trei etape de finalul primei părţi a sezonului, sunt la şapte lungimi în spatele Sloboziei.

Nici experimentul ăsta al lui Dorinel Munteanu, cu Jair şi Politic titulari, n-a dat roade. Brazilianul parcă-şi bate pur şi simplu joc de fotbal de când a venit la Sibiu, iar jucătorul împrumutat de la campioană a ţinut-o din gafă în gafă, sfârşind prin a fi înlocuit înainte de vreme.

”Ceferiştii”, în schimb, au venit la Sibiu cu piepturile bombate după şapte victorii la rând în campionat şi, cum era şi normal, au pus stăpânire pe joc încă din primele minute. Rusul Aliev a fost cât pe ce să deblocheze tabela din centrarea lui Aly Abeid, dar Chorbadzhiyski a întins un picior salvator, eviind în corner (’7), iar în urma loviturii de la colţul terenului Sinyan a trimis puţin prea înalt, cu capul (’8).

Eroarea lui Politic în preajma propriului careu de 16 metri era să fie speculată de clujeni, dar căpitanul Ionuţ Stoica l-a încurcat pe Biliboc, apoi Lazar – aflat la primul meci pe ”Municipal” de la revenirea la Sibiu – a parat cu piciorul, ca la handbal, şutul lui Aly Abeid (’10).

Ofensiva la poarta lui Lazar a continuat şi Muhar a trimis în bară, la colţul scurt (’12).

Replica sibienilor a fost târzie şi mai degrabă palidă. Popa n-a riscat şi a boxat mingea centrată de Căpuşă, deşi nu era niciun pericol prin zonă (’18), iar Florescu s-a încăpăţânat să finalizeze el faza cu un şut pe direcţia lui Popa, din afara careului mare, deşi avea variante mai bune (’22).

”Ceferiştii” n-au rămas datori şi Aliev a ”desenat” frumos pentru Korenica, în diagonală, îns Căpuşă şi Lazar l-au hipnotizat pe atacantul rus (’31).

Jair, doar umbra jucătorului de la Petrolul. Florescu, înger şi demon

Jair l-a supărat rău de tot pe Dorinel Munteanu la centrarea perfectă a lui Florescu din corner, pe bara a doua, brazilianul reluând a lehamite, cu capul, mult alături, din poziţie ideală (’38).

Finalul de repriză a fost şi mai încins. Mai întâi Korenica a fost aproape de o reuşită cu care avea toate şansele să fie premiat pentru golul etapei, trimiţând la încheietura barelor dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri (’42).

Contrar cursului jocului, sibienii puteau intra în avantaj la pauză, Chivulete dictând penalti la un duel Keita – Florescu, numai însă după ce VAR-ul l-a chemat la margine, să vadă reluările (’45).

Mijlocaşul venit în iarnă de la Slobozia a sfidat legile nescrise ale fotbalului şi şi-a asumat execuţia loviturii de la 11 metri, dar a trimis slab, pe centrul porţii, şi tânărul Popa a parat cu piciorul, apoi Politic a trimis în reclamele din spatele porţii, din apropiere, cu toată poarta goală în faţă (’45+4).

Biliboc deblochează tabela

Iar ca ghinionul să fie maxim, la opt minute de la reluare Ionuţ Stoica a schimbat traiectoria mingii şutate de Biliboc şi Lazar n-a mai reuşit să intervină: 0-1.

Clujenii puteau profita după ce jucătorii lui ”Munti” au încasat din plin upercutul în bărbie, dar Ciubotaru a salvat totuşi situaţia din faţa lui Aliev (’56).

Rămas dator, Politic a încercat să-şi creeze avantaj în duelul cu Aly Abeid, în careu, dar s-a trezit dând cu faţa în gazon fără să fie atins de adversar (’58).

Chivulete a continuat să aibă de luat decizii grele după ce mingea trimisă în transversală de pe 6 metri de Biliboc a ajuns să fie disputată de Zargari şi Aliev, clujenii cerând 11 metri (’62). Fără succes însă, iar decizia bucureşteanului a fost corectă, la fel ca cea de peste un minut, când Buş a reluat cu capul, pe spate, din centrarea lui Neguţ, sibienii acuzând că mingea l-a lovit în braţ pe Sinyan, când de fapt gambianul a respins cu pieptul.

Jocul a continuat să fie pe contre şi în ultimele 20 de minute. Camora i-a ”furat” mingea lui Căpuşă şi a trimis-o în gura porţii, unde Lazar a avut o intervenţie salvatoare, deşi obstrucţionat de Korenica (’71).

La celelalte buturi, Zargari a primit mingea de la Simba, dar i-a făcut-o cadou lui Popa (’73). Simba şi-a încercat şi el tirul, dar mai are mult de reglat la el (’77).

Două penaltiuri în ultimele 10 minute. Unul ratat, altul anulat de VAR

Cu o seninătate demnă de cel mai sigur pe el pământean, Chivulete a indicat punctul cu var la un duel între Zargari şi Păun. Korenica a ”arestat” mingea, dar atât de insistent a fixat cu coada ochiului colţul din dreapta lui Lazar încât portarul a ghicit colţul şi a egalat situaţia din meci a loviturilor de la 11 metri parate (’85).

”Ceferiştii” puteau închide meciul în penultimul minut, dar Lazar a aplicat pentru o mărire de notă la reluarea din apropiere a lui Sinyan (’89).

Dacă mai erau dubii în privinţa jucătorului meciului, acestea s-au risipit în prelungiri. Popa a avut două intervenţii de zile mari la aceeaşi fază, respingând mai întâi de sub transversală la reluarea lui Chorbadzhiyski, în urma unui corner, apoi parând mingea reluată din apropiere de Buş (’90+3).

Când toată lumea-l aştepta pe Chivulete să ”tuşească” pentru ultima oară în fluier, Neguţa a trimis în careu din lovitură liberă şi Sinyan s-a urcat pur şi simplu în cârca lui Ciubotaru. ”Centralul” bucureştean n-a stat pe gânduri, indicând punctul cu var, dar din camera VAR Haţegan l-a convins să renunţe la iniţiativă şi ”ceferiştii” au plecat cu toate cele 3 puncte de pe ”Municipal”, în vreme ce Dorinel Munteanu îşi ascundea faţa în propriile-i palme, a deznădejde.

Hermannstadt ajunge la patru înfrângeri consecutive, trei în Superligă şi şapte eşecuri acasă în campionatul ăsta, -25 la ”adevăr” şi cresc şansele de a intra în play-out de pe loc direct retrogradabil. Urmează deplasarea la Miercurea Ciuc, nu importantă, de o sută de ori importantă, pentru că sibienii vor juca pe terenul uneia dintre echipele care se zbat, de asemenea, să iasă din zona roşie a clasamentului.

Sursa: https://www.tribuna.ro/cronica-var-si-amar-penalti-refuzat-sibienilor-in-ultimele-secunde-ale-meciului-cu-cfr-hermannstadt-se-afunda-si-mai-mult/

Ultimă oră

Același autor