Nu scriu prima oară despre excelentul proiect cultural amintit, pentru care atât autorul Liviu Cotrău (în postură de traducător, editor și exeget al creației poești), cât și editura, merită înalte aprecieri (cu precădere în vremurile noastre, repet, extrem de bizare). Fiecare volum m-a impresionat prin rigoarea (profesionalismul), arta (talentul) și acuratețea (precizia istorică și/ori culturală) cu care a fost alcătuit. Nici acesta, Integrala poetică. Eseuri (2025), nu face excepție. El cuprinde traducerile poemelor și eseurilor principale ale scriitorului american, acompaniate de un studiu critic de anvergură academică și numeroase note explicative, toate aparținându-i, desigur, aceluiași neobosit cărturar ardelean. Ne aflăm iarăși în fața unui edificiu cultural care va rezista în timp. Devotamentul intelectual al lui Liviu Cotrău pentru Poe, giganticul romantic de peste Ocean, se dovedește impresionant. Într-un anumit sens, lăsând la o parte interesele, deopotrivă foarte serioase, pentru canadianistică și pentru studiile irlandeze, se poate spune că profesorul clujean și-a dedicat practic cariera (sau, oricum, cea mai semnificativă parte a ei) studiului creatorului inubliabilului „corb vorbitor” și naturalizării sale în spiritualitatea românească. O întâlnire de intelecte înrudite, în mod real admirabilă. Probabil civilizațiile cu tradiții universitare puternice mai au astăzi un instrument de lucru asupra operei poești la fel de solid precum cel oferit de Liviu Cotrău culturii române prin aceste cărți, majoritatea apărute, cum spuneam, la Poliromul ieșean. Faptul ar merita salutat cu entuziasm de întreaga suflare anglistică autohtonă.
Să traduci în română, fie și numai iconicul poem, e un proiect tulburător prin implicații (muzicalitate, rimă, cadență etc.), dar să realizezi „integrala poetică Edgar Allan Poe” (în aceleași condiții – condiții impuse de însuși creatorul din Baltimore – ale ritmului și armoniei structurale obligatorii) constiuie un efort la care puțini angliști din lume s-ar angaja. Pe lângă muzicalitatea originală, greu de obținut și în limba engleză (accesibilă, se vede, numai unei minți artistice sclipitoare, de tipul celei vădite de Poe), Liviu Cotrău a reușit să preia, în variantele românești ale poeziilor, atmosfera oniric-psihedelică sugerată de textele americane. Un exemplu din: „În beznă am rămas scrutând, tot așteptând și tremurând/ Visând vise ne-ndrăznite până acum de muritor;/ Și-n tăcerea necurmată, și în liniștea-ntronată,/ Se auzea numai o șoaptă, șoapta numelui „Lenore”?/ L-am rostit, și ecou-ndată o vorbă murmură: „Lenore!”/ Doar atât, încetișor” (p. 174). Și un altul din sfâșietorulAnnabel Lee : „Iată motivul că-n urmă cu ani,/ Pe țărmul astei împărății,/ Un vânt iscat din norul de noapte/ A-nghețat-o pe Annabel Lee;/ Mari rude au sosit de departe/ Cu acest gând de a mi-o răpi,/ Să o închidă în locu-i de moarte/ Pe țărmul astei împărății” (p. 211). Doar Charles Baudelaire și Stéphane Mallarmé, traducători ai lui Poe în franceză și totodată poeți excepționali la rându-le, au mai reușit să mențină, în versiunile lor, tensiunea lirică la asemenea de cote. Inspirată mi se pare alăturarea „integralei poetice” a eseurilor teoretice scrise de Edgar Allan Poe. Scriitorul a fost un spirit enciclopedic, cu o perspectivă organică asupra literaturii și asupra universului (a se vedea eseul său cosmogonic, neterminat din păcate,). ÎnFilozofia compoziției șiPrincipiul poetic , dar și înScrierea povestirii – Nathaniel Hawthorne (pentru planul ficțiunii), incluse în volumul la care ne referim, Poe consideră poezia (și literatura, în general) rezultatul unei trăiri intelectuale/ emoționale/ psihologice „unice”, constructul unei așa-zise „unități de efect” sau al unei „unități de impresie”, imposibil de multiplicat ori de contrafăcut.
Din autenticitatea unei astfel de emoții primordiale și singulare se naște arhitectura estetică, ale cărei semnificații vor fi primite de către ceilalți (cititori, comentatori)prin descoperirea și activarea respectivei „unități de efect/ impresie”. Pentru a fi convingător, înFilozofia compoziției , Poe își analizează singur capodoperadin unghiul „unității” de construcție. Nu întâmplător autorul teribilelor povestiri marinărești ale lui Arthur Gordon Pym a fost tradus în Franța, ca poet, de Baudelaire și Mallarmé. Teoria cauzalității singulare, răsfrânte în efecte ramificate, izvorăște din filozofia simbolismului, mișcare poetică plămădită, în etape diferite, de cei doi creatori parizieni. Poetul simbolist își imaginează propriul impuls creator drept o emoție primordială, din care se ivește un întreg univers de emoții complementare, o rețea de cauzalități și efecte artistice interdependente. Aceasta a fost în fond ideea de bază a lui Poe care, cumva indirect, prin „contaminare” cum ar veni, ajunge să fie perceput azi în postura adevăratului inițiator al simbolismului european. „Lipind” eseurile menționate „integralei poetice”, Liviu Cotrău demonstrează, implicit, ipoteza. Cartea de față se înscrie – subliniez fără nici o ezitare – într-o serie de izbânzi culturale remarcabile ale angliștilor clujeni, izbânzi pe care le-am semnalat aici în ultimii ani: Adrian Papahagi (Shakespeare) , Rareș Moldovan (Joyce) și acum, din nou, Liviu Cotrău (Poe) . Materializarea muncii infatigabililor intelectuali ardeleni a devenit posibilă prin intermediul Poliromului ieșean. Indiscutabil, nu vorbim aici numai despre una, ci despre o întreagă serie de întâlniri admirabile.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cotrau-si-poe-o-intalnire-admirabila–1838492.html