2 iulie 2025, 15:22
Antreprenoarea Mihaela Căluşer, cu o experienţă de 28 de ani în industria turismului, va inaugura la începutul lunii iulie, în apropiere de Cluj-Napoca, conacul Quo Vadis, o proprietate boutique, destinată evenimentelor private şi corporate. Prin această iniţiativă, antreprenoarea îşi propune să aducă în prim-plan bogăţia culturală şi naturală a zonei, promovând artişti şi meşteşugari locali, gastronomia autentică zonei, oferind experienţe inedite de petrecere a timpului şi de socializare.
” Quo vadis, numele ales pentru conac, vine de la întrebarea pe care mi-am adresat-o în pandemie mie însămi şi care înseamnă <<încotro ne îndreptăm cu toţii? >> Pe măsură ce lumea se oprea în loc, am simţit o nevoie acută de a mă reconecta cu mine însămi, cu natura şi cu tot ce e autentic. Acele călătorii prin România, forţate la început de împrejurări, au devenit o revelaţie. Am înţeles că, în viitor, modul în care ne preţuim şi ne folosim timpul liber se va schimba radical. Ceea ce acum patru ani era doar o intuiţie, a devenit astăzi o certitudine, un trend ireversibil: oamenii caută acum, mai mult ca oricând, o conexiune de suflet. Suntem sufocaţi de un cotidian aglomerat şi stresant, simţim nevoia de evadare, de experienţe autentice, de gusturi uitate şi de acea linişte profundă pe care doar natura o poate oferi. Această viziune, această dorinţă de a oferi un sanctuar pentru suflet, m-a împins să fac un pas curajos: am investit într-o casă veche de 100 de ani, la Plăieşti, aproape de Cluj-Napoca, înconjurată de o livadă generoasă ” , explică Mihaela Căluşer.
În urma restaurării, casa parohială tradiţională a devenit conacul Quo Vadis dar păstrează farmecul rural şi oferă un cadru unic pentru evenimente speciale, conectare reală şi reconectare cu valorile esenţiale. Conacul funcţionează ca centru de evenimente private şi corporate, fiind ideal pentru reuniuni de management, teambuilding-uri în natură, lansări de produs cu impact vizual şi emoţional, sesiuni strategice şi workshopuri de creativitate sau retreaturi de yoga şi wellbeing, degustări de vinuri locale şi cine tematice, ateliere creative de ceramică, broderie, pictură pe lemn, workshopuri gastronomice cu bucătari locali.
” Mi-am dorit să creez un loc care să respire istorie şi tradiţie, dar care, în acelaşi timp, să fie modern şi surprinzător de relaxant. Nu voiam un spaţiu rigid, ci unul versatil, capabil să găzduiască evenimente „de suflet”, non-convenţionale. Recent, am finalizat prima fază a acestui vis – restaurarea conacului. Deschidem porţile Conacului,care este gata să primească pe oricine îşi doreşte să experimenteze conceptul de slow living şi slow travel . E o invitaţie la a ne reîntoarce la esenţă, la a savura fiecare moment, la a ne regăsi echilibrul într-o lume în continuă mişcare. Cred cu tărie că aici, la Conac, vom răspunde cu toţii, măcar pentru o clipă, la întrebarea: quo vadis? Şi vom găsi, poate, răspunsul în liniştea naturii şi în conexiunea cu oameni autentici ”, explică antreprenoarea.
La începutul lunii iulie, antreprenoarea va deschide oficial porţile conacului, printr-un eveniment privat dedicat mediului de afaceri local, care va include o degustare de vin şi delicii gastronomice autentice. În a doua etapă a dezvoltării proiectului de la Plăieşti, este planificată construirea unui complex de cazare format din 7 unităţi independente, astfel încât proprietatea să îşi extindă oferta, devenind o destinaţie integrată.
„La Quo Vadis promovăm conceptul de « sophisticated simplicity » , în care decorul elegant, serviciile premium şi natura autentică se îmbină armonios. Ne dorim să găzduim evenimente culturale, recitaluri şi seri tematice care să devină experienţe memorabile pentru participanţi ”, spune Mihaela Căluşer.
Acest demers urmăreşte deopotrivă transformarea individuală a locaţiei într-o destinaţie integrată dar şi susţinerea economiei locale, promovarea valorilor autentice rurale şi a meşteşugurilor pe cale de dispariţie.
Mihaela Căluşer şi-a transformat pasiunea pentru călătorii într-o afacere de succes, înfiinţând în 1997 agenţia de turism WENS Travel, recunoscută în prezent pentru abordarea personalizată a fiecărui client şi crearea de experienţe de călătorie memorabile. Absolventă a Facultăţii de Electrotehnică din Cluj-Napoca, Mihaela şi-a început cariera ca asistent universitar, apoi a lucrat timp de doi ani într-o agenţie de turism. În 1997, cu o investiţie iniţială de 2.200 de dolari, a închiriat un spaţiu în centrul oraşului, dotat doar cu un birou, un calculator şi un telefon fix. În prezent, agenţia are 26 de angajaţi, venituri de peste 10 milioane de euro şi un portofoliu impresionant: peste 195.000 de itinerarii, 11.500 de călătorii de afaceri şi 29.000 de clienţi mulţumiţi.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.