-0.3 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Becali e convins că FCSB câștigă la Arad: „Sunt foarte slabi!”

După înfrângerea suferită în fața celor de la Universitatea Craiova (0-1), FCSB a ajuns pe poziția a 10-a clasamentului, cu 40 de puncte acumulate în 27 de meciuri disputate. Poziția a șasea, ultima care asigură prezența în play-off-ul Superligii României, este ocupată în acest moment de FC Botoșani, formație care a acumulat 42 de puncte.

Camoioana en-titre mai are de disputat trei partide, din care trebuie să obțină maximum de puncte, pentru a mai putea spera la un loc în primele șase. Echipa pregătită de Elias Charalambous va da piept cu Metaloglobus și Universitatea Cluj, pe Arena Națională și cu UTA, la Arad, pe 1 martie.

În intervenția sa la Prima Sport, de duminică seara, Gigi Becali a recunoscut înfrângerea în fața oltenilor, dar a vorbit și despre șansele la play-off ale echipei sale.„Ce mare lucru să intri în play-off? Avem mai multe soluții de a intra în play-off. (…) E posibil… Dar ce o să fie, o să fie, vom vedea. Dacă face un egal U Cluj cu Argeș, suntem iar la mâna noastră” , a spus patronul celor de la FCSB.

Întrebat de moderatorul emisiunii „Fotbal Show” dacă e sigur că FCSB va câștiga meciul de la Arad, din penultima etapă a sezonului regular, Becali a spus fără să respire:„Da, sunt foarte slabi, azi a fost cu mare noroc”.

Dintre echipele cu pretenții în fotbalul românesc, FCSB este cea care a pierdut cele mai multe meciuri pe noua arenă „Francisc Neuman”, nu mai puțin de trei. Două în Cupa României și una în campionat, la care se adaugă și o remiză.

La această oră, UTA este peste FCSB în clasamentul SuperLigii. După succesul cu 2-1 cu FC Botoșani, arădenii au 41 de puncte, sunt pe locul 8, iar bucureștenii sunt la cota 40, pe poziția a 10-a.

Sursa: https://www.sportarad.ro/2026/02/16/becali-e-convins-ca-fcsb-castiga-la-arad-sunt-foarte-slabi/

Ultimă oră

Același autor