Un bărbat de 35 de ani, din județul Cluj, urmărit la nivel internațional, a fost depistat pe 20 februarie de polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportul Internațional „George Enescu”.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către autoritățile judiciare din România, pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor, faptă comisă pe teritoriul țării.
În urma verificărilor efectuate la controlul de frontieră, bărbatul a fost identificat și reținut, ulterior fiind preluat de polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Aeriene.
Acesta a fost condus și depus în Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei privative de libertate.