13.7 C
Cluj-Napoca
7 martie, 2026

Bărbat reținut pentru furt calificat după ce ar fi sustras scule dintr-un imobil

Un bărbat de 32 de ani din municipiul Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, după ce ar fi pătruns într-un imobil din localitatea Florești și ar fi sustras mai multe bunuri.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în data de 5 martie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați de o femeie în vârstă de 38 de ani, din comuna Săvădisla. Aceasta a reclamat faptul că, în noaptea de 4 spre 5 martie, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil pe care îl deține în localitatea Florești.

Din interiorul imobilului ar fi fost sustrase mai multe scule și bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 5.000 de lei.

În urma sesizării, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat și au demarat activități investigativ-operative pentru identificarea persoanelor implicate, recuperarea prejudiciului și dispunerea măsurilor legale.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, oamenii legii au reușit să identifice și să depisteze persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un bărbat de 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

La data de 6 martie, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și pentru recuperarea prejudiciului.

Sursa: https://turdanews.net/barbat-retinut-pentru-furt-calificat-dupa-ce-ar-fi-sustras-scule-dintr-un-imobil/

Ultimă oră

Același autor