Un bărbat a fost accidentat luni dimineață la Gherla, la o trecere de pietoni.
Accidentul s-a produs în jurul orei 6.10, pe strada Clujului, la o zebră din apropiere de fabrica Sortilemn.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din județul Satu Mare, care conducea un autocamion pe direcția Gherla – Cluj-Napoca, ar fi accidentat un bărbat aflat în traversarea părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni.
La fața locului a intervenit un echipaj medical de Ambulanță, un echipaj al pompierilor de la ISU Cluj – punctul de lucru Gherla și Poliția.
Victima este un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Geaca. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Sursa: https://gherlainfo.ro/barbat-accidentat-la-o-trecere-de-pietoni-la-gherla/