14.7 C
Cluj-Napoca
7 martie, 2026

Banii europeni pun Clujului pe harta producătorilor de microcipuri

Clujul are potențialul de a deveni unul dintre cei mai relevanți producători de microcipuri din Europa, cu ajutorul banilor europeni.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a participat la lansarea programului de cercetare și producție în domeniul microelectronicii pentru România. Lansarea a avut loc la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, potrivit Via Cluj TV .

Prin intermediul acestui program, cofinanțat de Uniunea Europeană, autoritățile doresc să stimuleze producția românească în domenii precum microcipurile. Alte domenii de interes sunt cel nuclear, dezvoltarea soluțiile informatice de tip cloud și Inteligența Artificială. Pentru dezvoltarea acestor sectoare, Ministerul Economiei a semnat contracte de finanțare în valoare de 375 de milioane de euro. Este vorba de 23 de contracte. Trei dintre acestea sunt cu companii din domeniul producției industriale, iar 20 sunt cu companii și universități care vor realiza activitatea de cercetare științifică și de transfer tehnologic.

Programul IPCEI în Microelectronică, finanțat din PNNR, va consolida poziția României în cursa europeană a microelectronicii și va contribui la competitivitatea tehnologică a României și a Uniunii Europene. Din cele peste 130 de milioane de lei accesate de UTCN, mai bine de jumătate sunt destinate dezvoltării infrastructurii de cercetare.

„Dacă energia este sângele economiei moderne, microelectronica este sistemul nervos al erei digitale și fundația pe care se va construi inteligența artificială de mâine. Tocmai de aceea, programul IPCEI reprezintă pentru noi arhitectura prin care contribuim la consolidarea suveranității tehnologice europene. Prin proiectele EURODRIVES, ASSET-IxC și SENTHICOM, aducem viitorul mai aproape: proiectăm aici, în regiunea de Nord-Vest, componentele critice care vor defini siguranța, mobilitatea și industria europeană a următoarelor decenii”, a afirmat prof. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca în deschiderea evenimentului.

Alături de reprezentanții mediului academic, la eveniment au luat parte Irineu Darău, ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, secretarul de stat Viorel Băltărețu din același minister, excelența sa Wiebke Oeser, consul al Republicii Federale Germania în Sibiu, Sorin Ștefan Decă, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Florentin Cotorobai, director general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Regională, Inovare, Digitalizare din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Maria Forna, prefect al județului Cluj.

IPCEI@UTCN va reconfirma Transilvania ca hub al inovației de vârf, prin extinderea activităților de cercetare-dezvoltare și atragerea de investiții. Prin acest program se va forma o nouă generație de specialiști – peste 40 de cadre didactice și peste 40 de studenți masteranzi și doctoranzi vor participa în calitate de cercetători și vor colabora cu industria în proiecte care implică aparatură și tehnologii de ultimă generație.

„Vorbim public foarte mult de lucruri care sunt la modă și pe care le folosim ca utilizatori, dar vorbim mult mai puțin despre infrastructura care trebuie să existe în spate: infrastructura de tehnologie, dar și infrastructura de cercetare. Și vă felicit că sunteți în avangarda acestor eforturi. E important că statul român a întâlnit parteneri, precum universitățile și partenerii privați, prin care să poată selecta proiecte viabile și să fie atrase aceste fonduri. Parteneriatul între învățământul universitar și mediul privat este fundamental”, a punctat în discursul său ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.

Programul IPCEI@UTCN reunește trei inițiative strategice de cercetare-dezvoltare în microelectronica românească:

EURODRIVES — UTCN în parteneriat cu Bosch Romania va viza dezvoltarea unor sisteme electronice auto pentru generația următoare de vehicule, cu soluții de reducere a consumului de putere, algoritmi de viziune computerizată pentru percepția mediului și metodologii de proiectare hardware-software.

ASSET IXC — UTCN în parteneriat cu Aumovio Romania se va concentra pe crearea unor traductoare inteligente eficiente energetic și a unui sistem revoluționar Head-Up Display (HUD) care proiectează informații direct pe parbrizul vehiculului.

SENTHICOM — UTCN în parteneriat cu NXP Semiconductors Romania va dezvolta un mediu de modelare eficientă, simulare și validare, precum și aplicații augmentate asociate procesoarelor create de NXP în cadrul IPCEI — primul procesor pentru automotive în tehnologie de 5nm care integrează în siguranță zeci de funcții critice diferite în cadrul vehiculului și cea mai avansată platformă de procesare pentru următoarea generație de soluții de radar 4D.

Prin intermediul proiectelor IPCEI, UTCN își reafirmă rolul de pol regional al cercetării și inovării și cntribuie activ la construirea viitorului digital și industrial al Europei.

Actul european care privește cipurile: de la strategie la realitate industrială

Pilonul central al acestei renașteri este European Chips Act (Regulamentul european care privește cipurile). Acesta este un mecanism ambițios care vizează dublarea cotei de piață a UE în producția mondială de semiconductori — de la sub 10% la 20% până în 2030.

Noile „giga-fabrici” ale Europei: o nouă geografie a cipurilor

Investițiile nu mai sunt doar cifre pe hârtie; ele s-au transformat în șantiere masive care integrează tehnologii de ultimă generație, inclusiv noduri de producție sub 5 nanometri.

Investiția în creiere: ecosistemul de cercetare

Spre deosebire de alte regiuni, Uniunea Europeană mizează pe un mix între producția de masă și cercetarea de elită. Organizații precum IMEC din Belgia sau CEA-Leti din Franța primesc finanțări record pentru a dezvolta următoarea generație de tranzistori și cipuri cuantice.

Provocările suveranității: costurile și concurența globală

În ciuda optimismului, drumul nu este lipsit de obstacole. Concurența cu subvențiile masive oferite de SUA prin CHIPS and Science Act și investițiile gigantice ale Chinei creează o presiune constantă pe bugetele europene. Mai mult, costurile ridicate ale energiei pe continent rămân un factor critic pentru fabricile de semiconductori, care sunt mari consumatoare de electricitate.

Sursa: https://clujtoday.ro/banii-europeni-pun-clujului-pe-harta-producatorilor-de-microcipuri/

Ultimă oră

Același autor