13.1 C
Cluj
16 septembrie, 2024

Avocații din Cluj, interdicție la promovarea online? Cum justifică Baroul decizia luată și ce este interzis cu adevărat

05.09.2024 21:35

05.09.2024 20:59

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Avocata Flavia Ioana Maier, decanul Baroului Cluj, a adus mai multe lămuriri privind situația potrivit căreia avocații înscriși în cadrul acestei instituții nu ar putea folosi platformele de publicitate online pentru a se promova sub sintagma „avocat Cluj”.

Baroul ar impune reguli stricte și limitări exclusiv avocaților înscriși în acest barou. Nu ar putea folosi platformele de publicitate online pentru a se promova sub sintagma „avocat Cluj”. În schimb, această reglementare ar permite avocaților din alte barouri să se promoveze în Cluj cu denumiri similare.

„Publicitatea online este permisă de dispozițiile legale și statutare”

„Hotărârea nr. 108/13.05.2024 a Consiliului Baroului Cluj a fost adoptată pe baza unei analize extrem de serioase, generată de sesizări ale colegilor avocați, analiză care a avut în vedere modalitatea în care se realizează promovarea avocaților în domeniul online.

Precizăm faptul că publicitatea online este permisă de dispozițiile legale și statutare care reglementează profesia de avocat, cu condiția respectării principiilor de concurență loială și a limitărilor impuse de normele în vigoare.

Urmare a analizei făcute, s-a constatat pe de o parte folosirea ca și domeniu de internet a unor denumiri generice ( avocat + localitate , avocatura + localitate ) și, pe de altă parte, utilizarea publicității prin intermediul serviciilor plătite de tip add a cuvintelor cheie avocat + localitate, atât în limba română cât și în limba engleză, fără indicarea formelor de exercitare a profesiei care să permită identificarea avocatului care se promovează.

Termenii de avocat și avocatură nu sunt activități și servicii în exercitarea profesiei, ci desemnează denumirea titlului profesional și a profesiei, în sine promovarea acestora fiind atributul exclusiv al organelor de conducere a profesiei.

Activitățile si serviciile specifice profesiei de avocat sunt cele enumerate de art.3 din legea nr.51/1995 , spre exemplu: consultanța juridică în domeniul penal, comercial, civil etc, reprezentarea în instanță într-un anumit domeniu – sau mai multe, redactarea de acte etc.

Statutul profesiei de avocat, Anexa XXXIV, prevede explicit că denumirea domeniului de internet a formei de exercitare a profesiei de avocat nu poate folosi doar denumiri generice – iar dacă le folosește trebuie însoțite de numele sau inițiala denumirii societății de avocatură sau a cabinetului de avocat, pentru a permite identificarea avocatului care se promovează astfel. Scopul reglementării este acela de a nu se crea confuzie în rândul adresanților și a de a nu se induce ideea că un domeniu avocat cluj sau avocat România este reprezentativ pentru toți avocații dintr-o localitate sau din țară, în detrimentul celorlalți avocați.

Situația este similară și în cazul în care se folosesc aceste expresii prin publicitate plătită ( avocat + localitate/țară )”, a spus avocata Flavia Ioana Maier pentru

„Se încalcă prevederile Statutului și normele de concurență loială”

„Consiliul Baroului Cluj a apreciat că se încalcă prevederile Statutului și normele de concurență loială prin utilizarea unor procedee de promovare prohibite de natura celor exemplificate, utilizatorii creându-și o situație favorabilă în detrimentul altor avocați, existând și premisele inducerii publicului în eroare în măsura în care, la o căutare avocat + oraș apar mereu persoanele care plătesc mai mult pentru aceste expresii „, a spus avocata Flavia Ioana Maier.

Cât despre existența unei situați de competitivitate inechitabilă, aceasta a precizat: „Concurența neloială a constat tocmai în utilizarea unor forme de publicitate prohibite de reglementările în vigoare, de natură să inducă în eroare, iar prin adoptarea Hotărârii nr. 108/2024 Consiliul Baroului Cluj a urmărit restabilirea unui mediu corect de publicitate a avocaților în mediul online.

„Consiliul Baroului Cluj nu interzice publicitatea”

De altfel, Consiliul UNBR a hotărât – în ședința din data de 30.08.2024 – emiterea unei decizii interpretative referitor la modul de aplicare a prevederilor privind publicitatea on-line. Astfel a fost validat raționamentul avut în vedere de Consiliul Baroului Cluj care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului nr.108/ 13.05.2024, hotărâre care, în consecință, va avea aplicabilitate generală. Consiliul Baroului Cluj nu interzice publicitatea, ci urmărește doar ca aceasta să respecte reglementările în vigoare și concurența loială.”

„Impactul asupra profesiei nu poate fi decât unul pozitiv”

„Apreciem că impactul asupra profesiei nu poate fi decât unul pozitiv, avocații de pe raza întregii țări având în continuare dreptul de a-și promova serviciile și realizările profesionale inclusiv în mediul online, însă identificându-se corect prin forma de exercitare a profesiei, fără a utiliza termeni de natură să creeze confuzie”, a spus decanul Baroului Cluj.

05 sep 2024, 21:30

Sursa: https://www.dcnews.ro/avocatii-din-cluj-interdictie-la-promovarea-online-cum-justifica-baroul-decizia-luata-si-ce-este-interzis-cu-adevarat_970713.html

Ultimă oră

Același autor