Hidrocentrala de la Răstoliţa va da energiei României în 2025, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„În drum de la Harghita la Cluj, ne-am oprit la Răstoliţa. Aici am reuşit recent, cu sprijinul ministrului mediului, Mircea Fechet, să obţinem acordul de mediu, în ciuda opoziţiei agresive din partea câtorva organizaţii de mediu. O victorie mare de tot. Hidrocentrala de la Răstoliţa a început cu decretul 95/1989 şi a fost blocată foarte mulţi ani. Statul român a investit aici peste 1 miliard de lei în decursul deceniilor. Stadiul lucrărilor este peste 95%, aşa cum am verificat azi în teren. Şi nu mă las până nu le ducem la bun sfârşit”, a postat ministrul pe Facebook.
Acesta le transmite celor care nu mai cred că se pot finaliza proiectele începute, tuturor celor care se opun României independente energetic, tuturor celor care dezinformează: „Nu veţi reuşi. Ajunge”.
„În decembrie vom finaliza lucrările la centrală, iar în 2025 hidrocentrala Răstoliţa va da energiei României. Nimic nu este imposibil — cu o condiţie: să nu renunţăm niciodată să luptăm pentru ceea ce este bine şi corect pentru români”, adaugă Burduja.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 22:42
astăzi, 22:37
astăzi, 21:57
astăzi, 21:30
astăzi, 19:13
astăzi, 07:29