-0.3 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Aproape 1.000 de cetăţeni ucraineni s-au înscris la AJOFM pentru consiliere profesională şi mediere a muncii

Judeţul Suceava se află pe locul 7 la nivel naţional după numărul de refugiaţi din statul vecin luaţi în evidenţă în acest scop În perioada 24 februarie 2022 – 31 ianuarie 2026, în evidenţele structurilor teritoriale din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) s-au înregistrat 24.993 de cetăţeni ucraineni, se arată într-o informare a ANOFM. Aceasta pentru ca refugiaţii din faţa conflictului armat din statul vecin să poată beneficia de servicii de informare, consiliere profesională şi de mediere a muncii. Cei mai mulţi cetăţeni ucraineni au fost înregistraţi la agenţiile din judeţele Constanţa (6.123), Bucureşti (5.531), Ilfov (2.038), Maramureş (1.648), Braşov (1.674) şi, respectiv, Galaţi (1.089).Judeţul Suceava se află pe poziţia a şaptea, din acest punct de vedere, cu 962 de cetăţeni ucraineni înscrişi, urmat fiind de Iaşi (791), Cluj (763), Timiş (618), Sibiu (615) şi Vâlcea (572). Conform sursei citate, în intervalul amintit, ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM, 3.411 cetăţeni ucraineni au fost încadraţi pe piaţa muncii. Printre locurile de muncă ocupate de ucrainenii în cauză se numără cele de confecţioneri cablaje auto; specialişti în industria auto; confecţioneri în industria textilă; muncitori în domeniul construcţiilor; violonist; şoferi; lucrători în industria HORECA; reprezentanţi comerciali; pescari; cofetari; pedagogi; mecanici auto; IT-şti; patiseri; ospătari; ambalatori; bucătari; operatori prelucrare date; frizeri; manichiuriste; cosmeticiene şi de îngrijitori de spaţii verzi. De asemenea, cetăţenii ucraineni au fost angajaţi ca manipulant de marfă; muncitori în industria alimentară; muncitori necalificaţi în domeniul electricităţii; muncitori necalificaţi la întreţinere drumuri; chimist în industria textilă; lucrători vânzări auto; operatori maşini; lucrători sociali; translatori. Totodată, ucrainenii s-au încadrat ca muncitori în industria de aeronave; tehnician dentar; inginer; arhitect manager; inginer proiectant; muncitor necalificat în turnarea metalelor neferoase; inginer de nave; director de vânzări; controlor de calitate; operatori mase plastice; părinte social; macaragii pe macarale plutitoare; agent de navă; fotograf; funcţionari administrativi.

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/02/16/aproape-1-000-de-cetateni-ucraineni-s-au-inscris-la-ajofm-pentru-consiliere-profesionala-si-mediere-a-muncii/

Ultimă oră

Același autor