Apele Române acuză după ce în urmă cu două zile Curtea de Apel Cluj a tranșat definitiv disputa privind construcția barajului din Mihăileni, pentru care lucrările au început încă din urmă cu 40 de ani, că investiția intră într-un ”blocaj administrativ”, dar de lucrări depinde ”siguranța a 17.000 de oameni”Barajul Mihăileni este o lucrare de importanță națională, susține instituția. De altfel lucrările, epntru care proiectul a fost aprobat încă din 1985, sunt finalizate, în construcție mai sunt devieri de drumuri și rețele electrice.
Mai mult, susține instituția, lucrările au costat 173 milioane de lei, din care au fost plătite deja 147 milioane. ”În ultimii patru ani proiectul nu a putut fi finalizat ca urmare a litigiilor care au suspendat repetat procedurile administrative, blocând o investiție aflată într-un stadiu avansat de execuție.Anularea autorizației din 16 februarie 2026 intervine după realizarea majorității lucrărilor, când plățile publice au fost efectuate în proporție covârșitoare”, susține instituția. Aceasta adaugă că blocarea unui proiect aproape finalizat înseamnă imposibilitatea punerii în funcțiune a lucrării și nevalorificarea fondurilor publice alocate pentru utilitatea sa, precum și pierderea beneficiilor socio-economice planificate pe termen lung. ”Chiar înainte de finalizarea completă, acumularea și-a demonstrat eficiența”, susțin Apele Române, care exemplifică: în ianuarie 2024 barajul a atenuat 2,5 milioane de metri cubi de apă, iar în mai 2025 – alte aproximativ trei milioane. A fost, astfel, redus riscul de inundații pentru aproximativ 17.000 locuitori din localitățile Crișcior, Brad și Vața de Jos.”Apele Române au demonstrat deschidere pentru actualizarea standardelor de mediu, chiar și pentru un proiect început în 1987. Legislația nu poate fi folosită ca un instrument de blocare perpetuă. Protejarea biodiversității trebuie să coexiste cu protejarea speciei umane”, conchide instituția.Citește și: