TARIF APĂ-CANAL. Începând din 1 ianuarie 2026, operatorul de apă-canal din Maramureș, Vital SA Baia Mare, a majorat prețul la furnizarea de apă potabilă și serviciul de canalizare-epurare de la 15,58 lei/mc la 18,94 de lei/mc (subliniere: toate sumele din articol sunt oficiale și finale, incluzând TVA, care este de 11% pentru aceste servicii, și fiind cele plătite de consumatori). Procentual, majorarea este de 21,54% față de anul 2025 (în termeni strict financiari, majorarea este de 3,36 lei/mc de apă-canal).
Distinct, de la 1 ianuarie 2026 tariful la furnizarea apei potabile a fost majorat de Vital cu 22,12%, de la 8,59 lei/mc la 10,48 lei/mc, iar tariful de canalizare-epurare a fost majorat cu 21,03%, de la 6,99 lei/mc la 8,46 lei.
În urma acestei majorări,cu un tarif general de 18,94 lei/mc apă-canal, Maramureș depășește media națională a tarifului la apă-canal care este în acest moment 17,55 lei . Toate calculele din scrierea de față sunt făcute în baza documentelor financiare oficiale (baza Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – ANRSC) fiind raportate la zi (adică tarife din acest moment), implicit articolul are un grad de acuratețe al informațiilor prezentate de 100% (cert).
Analizând tarifele tuturor celor 47 de firme care furnizează în România servicii de apă-canal, a concluzionat că tariful practicat de Vital în acest moment este situat al 19-lea cel mai mare din țară. Anul trecut, tariful practicat de Vital în Maramureș era pe locul 35 din cei 47 de operatori regionali. O ascensiune de 16 locuri în urma majorării cu 21,54% a tarifului general apă-canal.
Cele 18 județe în care tariful la apă-canala este mai mare decât în Maramureș sunt (ordonarea este alfabetică, iar în județele în care sunt doi operatori pe zone distincte este înscris orașul care înregistrează tariful superior județului nostru): Alba, Arad, Bacău, Turda (jud. Cluj), Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Neamț, Mediaș (jud. Mureș), Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea.
Cele mai mici tarife la apă-canal din România sunt la Orăștie 12,72 lei/mc, Sibiu 13,43 lei/mc, Bihor 13,55 lei/mc. Cele mai mari tarife la apă-canal din România sunt la Vaslui 23,85 lei/mc, Iași 23,50 lei/mc și Neamț 23,00 lei/mc.
Din cele 47 de firme din România care operează servicii de apă-canal, 27 (printre care și Vital în Maramureș) și-au majorat tarifele de la 1 ianuarie 2026. O particularitate: Bihor are același tarif la apă-canal din anul… 2023. Contextul majorărilor tarifelor la apă-canal trebuie să fie analizat și prin prisma costurilor pe care ar trebui să să aibă operatorii pentru furnizarea apei potabile și a epurării, preponderent în zonele montane, printre care și în Maramureș, acestea fiind mai reduse decât în zone în care apa este adusă la uzinele de preparare prin pompare (fiind aduse prin cădere, cu costuri semnificativ mai mici).
Însă, așa cum a subliniat în numeroase rânduri, majorarea anuală și constantă a tarifului de apă-canal din Maramureș este rezultatul condiționărilor acceptate de Vital și de proprietarul acesteia (municipalitatea Băii Mari) pentru creditele bancare externe accesate, fapt care se repercutează asupra consumatorilor din Maramureș. Simplificat: în fiecare an și pentru o lungă perioadă de timp Vital va majora obligatoriu tariful de apă-canal, pentru că a acceptat această condiție a creditorilor externi la accesarea împrumuturilor bancare.
Cătălin VISCHI