Asociații americani ai Nova Power & Gas, prin NuScale, au anunțat cu surle și trâmbițe, anul trecut, semnarea unui contract pentru 6 noi centrale nucleare destinate să livreze energie industriei din statul Tennessee, prin ENTRA1 Energy, o companie prezentată ca „platformă globală independentă de producție de energie”. În realitate, din documentele depuse în instanță reiese că ENTRA1 este o firmă apărută în 2022, cu doar 3 angajați, fără niciun proiect construit, finanțat sau operat în zona energiei, cu zero experiență în domeniul nuclear și controlată practic de o singură persoană,Wadie Habboush .
Plângerea colectivă depusă în SUA susține că NuScale a ascuns de investitori că: (1) ENTRA1 nu a construit, finanțat sau operat vreodată proiecte semnificative, cu atât mai puțin în domeniul extrem de tehnic al energiei nucleare; (2) compania americană a aruncat responsabilitatea comercializării, distribuției și implementării reactoarelor sale, plus sute de milioane de dolari din capital, într-o entitate fără experiență reală în centrale nucleare; (3) experiența și „palmaresul” prezentate investitorilor ca aparținând ENTRA1 erau, de fapt, ale unor directori de la Habboush Group, o altă entitate, și ea fără istoric serios în nuclear; (4) toată strategia de comercializare a NuScale a fost expusă unor riscuri majore și nedezvăluite de eșec, întârzieri, blocaje de reglementare și alte bombe cu ceas.
Pe 6 noiembrie 2025, NuScale a raportat o gaură de peste jumătate de miliard de dolari pe trimestrul 3, după o plată uriașă de 495 milioane dolari către ENTRA1, legată de un acord cu Tennessee Valley Authority (TVA), gigantul energetic de stat al SUA. Memorandumul prevedea ca ENTRA1 să dezvolte, construiască și opereze 6 centrale nucleare bazate pe SMR-urile NuScale, cu o capacitate totală de până la 6.000 MW, și să vândă în avans energia produsă către TVA. După anunțarea pierderilor, acțiunile NuScale au căzut cu peste 12% în două zile, de la circa 32 dolari la 28 dolari pe acțiune, continuând prăbușirea până la aproximativ 17 dolari pe 21 noiembrie – peste 70% sub maximul perioadei vizate de proces, de peste 57 dolari pe acțiune.
Avocații care reprezintă investitorii nu ocolesc cuvintele grele: ″Pârâții au avut și motivația, și oportunitatea de a-i frauda pe investitori. În timp ce prețul acțiunilor NuScale era umflat artificial, compania a emis și vândut acțiuni de peste 475 milioane dolari în august 2025, iar acționarul Fluor a vândut alte peste 600 milioane dolari în același interval, cu puțin înainte ca informațiile reale să iasă la suprafață″. Cu alte cuvinte, cine știa, a avut timp să iasă din schemă, iar cine a crezut în povestea „independenței energetice pe bază de SMR-uri” a rămas cu acțiunile prăbușite și cu avocatul la ușă.
În tot acest timp, România este împinsă într-un proiect construit exact pe această tehnologie NuScale: centrala SMR de 462 MW de la Doicești, dezvoltată prin joint-venture-ul RoPower Nuclear SA, deținut în cote egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas din grupul E-INFRA al fraților clujeni Teofil și Simion Mureșan, alături de Marian Pantazescu. Statul român, prin Nuclearelectrica, a aprobat recent decizia finală de investiție, impusă cu votul decisiv al Ministerului Energiei, cu o arhitectură financiară care arată clar că România va plăti inițial un singur modul de 77 MW, restul urmând să fie construite doar dacă primul reactor se dovedește funcțional și profitabil.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a ieșit de la Davos entuziasmat de scenariile discutate cu oficialii Administrației Federale Trump, inclusiv cu secretarul pentru Energie, Chris Wright, și a anunțat public că proiectul SMR de la Doicești are verde și va face din România un „lider regional” în tehnologia nucleară modulară. Statul american a subvenționat cu sute de milioane de dolari dezvoltarea tehnologiei NuScale, iar la București se vinde povestea drept model de „parteneriat strategic” în energie, deși în instanțele americane aceeași tehnologie vine la pachet cu acuzații de manipulare de piață, divulgări incomplete și parteneri fără carte de vizită în energie-nucleara.
Planurile ministrului și ale fraților Mureșan lovesc însă de un zid la Palatul Victoria: premierul Ilie Bolojan a spus răspicat, într-o emisiune radio, că nu are încredere într-o tehnologie netestată și că pentru statul român prioritatea trebuie să fie Cernavodă, nu experimentele scumpe cu SMR-uri. Bolojan a subliniat că, înainte ca Guvernul să bage miliarde în Doicești, trebuie văzut stadiul lucrărilor la reactorul 1 de la Cernavodă, unde retehnologizarea trece de 3,5 miliarde euro, și proiectul de construire a unităților 3 și 4, estimat la circa 7 miliarde euro, pe o tehnologie deja operată cu succes în România.
Premierul a amintit că investiția de la Doicești, de 6–7 miliarde dolari pentru 462 MW instalați, este comparabilă cu două treimi dintr-un reactor clasic de la Cernavodă, dar cu incomparabil mai multe necunoscute: tehnologie nouă, partener comercial controversat și un model de finanțare care riscă să fie împins pe spinarea consumatorilor prin contracte pentru diferență (CfD) și prețuri minime garantate. Tocmai de aceea, Bolojan estimează că nu vom vedea o investiție efectivă peste noapte și că proiectele mari de la Cernavodă, pe tehnologie deja testată, sunt „mai fezabile” decât mini-reactoarele NuScale de la Doicești.
Mesajul premierului, tradus în limbajul pieței, sună a trimis frații Mureșan la plimbare: proiectul lor nuclear nu este prioritar pentru Guvern, iar statul nu pare dispus să se arunce cu ochii închiși într-o schemă în care nici nu este clar cui și în ce condiții se va livra energia. În asocierile RoPower–NuScale încă nu e lămurit dacă energia va fi vândută în piața liberă, cu preț plafonat, și cine va acoperi diferența dacă tariful se prăbușește sub prag – un scenariu în care nota de plată ajunge inevitabil tot la consumatorul român.
În timp ce proiectul SMR ridică tot mai multe semne de întrebare, grupul E-INFRA al fraților Mureșan își consolidează pozițiile în restul pieței energetice, de la achiziția Netcity de la UTI până la inaugurarea parcului de baterii de la Florești și a centralei electrice pe gaz menită să acopere vârfurile de consum din zona Clujului. Cu hidrocentralele de la Mărișel și Colibița blocate în șantiere care se întind pe ani, Clujul rămâne într-un deficit cronic de energie, iar Mureșanii umplu elegant găurile cu propriile investiții – și, dacă le iese și Doicești, ar urma să joace în liga mare a nuclearului, chiar dacă tehnologia pe care pariază este astăzi mai mult în sala de judecată decât în teren.