1.7 C
Cluj-Napoca
4 februarie, 2026

Accident la ieșire din Gherla, un tânăr rămas blocat în autoturism – Gherla INFO –

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01, la un accident rutier, petrecut pe strada Dejului din municipiu.

La fața locului, pompierii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara drumului.

În interior se afla un tânăr de aproximativ 19 ani, care era blocat în interior. Pompierii l-au extras în siguranță, folosind echipamentele din dotare și l-au predat unui echipaj de Ambulanță, care l-a transportat la spital.

În paralel, pompierii au asigurat zona, intervenind cu o autospecială cu modul de descarcerare.

În cursul dimineții, la locul accidentului a intervenit un echipaj de la compania de electricitate, pentru remedieri la un stâlp afectat și la rețea.

Sursa: https://gherlainfo.ro/accident-la-iesire-din-gherla-un-tanar-ramas-blocat-in-autoturism/

Ultimă oră

Același autor