Accident cu șase persoane rănite – GorjOnline – Zi de zi informați!

Șase persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut duminică seara pe varianta ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, între un autoturism și o autoutilitară, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

În jurul orei 23:00 a avut loc un accident rutier pe centura de est a municipiului, la kilometrul 18+660, în care au fost implicate două vehicule.

„Conform primelor informații, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani. În urma impactului, șase persoane au fost rănite, respectiv conducătorul auto și un pasager din autoutilitară, precum și conducătorul auto și trei pasageri din autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului’, a transmis IPJ Cluj.

Reprezentanții ISU Cluj au anunțat că s-a intervenit la locul accidentului cu două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Echipajele operative au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, fără persoane încarcerate.

„Șase persoane, respectiv două femei și patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, au primit primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Acestea au suferit diferite traumatisme, dar erau în stare de conștiență și cooperante’, a arătat ISU Cluj.

Sursa: https://gorjonline.ro/accident-cu-sase-persoane-ranite-3/

Ultimă oră

Același autor