Cu familia rămasă în Isfahan și prieteni uciși sau răniți în proteste, sportivul descrie o realitate marcată de frică, sărăcie și revolta unui popor care, paradoxal, vede atacurile ca pe o pedeapsă pentru regimul de la Teheran.
Alireza Mousavi (35 de ani), handbalist iranian legitimat la Universitatea Cluj și fost multiplu campion cu Dinamo București, și-a strigat disperarea într-un dialog tulburător acordat pentru Sport.ro . De opt zile, Iranul este sub bombardamente, iar reacția unei părți a populației – atât din diaspora, cât și din interiorul țării – pare paradoxală: unii oameni ajung să celebreze atacurile.
Pentru Mousavi, explicația vine din traumele recente ale societății iraniene. Sportivul, care are peste 97 de selecții în naționala Iranului, spune că represiunea protestelor din ultimele luni a lăsat răni adânci în rândul populației.
„De când a început războiul, abia aseară am reușit să vorbesc cu familia mea din Isfahan. Am sunat zile la rând fără răspuns. În cele din urmă, printr-un miracol, am prins un minut cu mama. Mi-a spus că sunt bine, dar că nu ies din casă. În oraș se aud doar explozii”, a povestit handbalistul.
Durerea sa este amplificată de pierderile din cercul apropiat. Doi prieteni din copilărie au murit în timpul protestelor, iar alți trei, toți handbaliști, au fost răniți grav după ce au fost împușcați.
„Unul dintre ei a fost împușcat în cot, în coapsă și în picior. Altul a stat zece ore cu glonțul în picior până când un doctor a acceptat să-l opereze pe ascuns. Au existat cazuri în care oamenii regimului intrau în spitale și îi împușcau în cap pe protestatarii răniți”, a relatat Mousavi.
Sportivul a vorbit și despre prieteni arestați în timpul manifestațiilor. În cazul unui cuplu apropiat, femeia dispărută după arestare nu a mai fost văzută de peste 50 de zile, în timp ce soțul ei se află în închisoare, grav bătut.
În opinia sa, reacția unor iranieni care privesc bombardamentele ca pe o formă de „justiție” este rezultatul represiunii sângeroase. Mousavi afirmă că zeci de mii de oameni ar fi fost uciși în timpul protestelor.
„Nu poți să ucizi 30.000–40.000 de oameni în proteste și apoi să ai pretenția să rămâi la putere. Ce se întâmplă acum este karma. Eu sunt împotriva războiului, dar războiul acesta este blestemul poporului pentru regim”, spune handbalistul.
Potrivit lui, teama a fost atât de mare încât unele familii și-au îngropat copiii în curte, pentru a evita confiscarea cadavrelor de către autorități.
Pe lângă violență, Mousavi descrie și o criză economică profundă care a adus populația în pragul disperării. Inflația galopantă face ca prețurile să crească de la o zi la alta, iar mulți oameni abia reușesc să supraviețuiască.
„În Iran, dormi la noapte și dimineață totul e mai scump. Cunosc bărbați de vârsta mea, 35–37 de ani, care nu au nici cinci euro în buzunar. Muncesc o lună întreagă și nu le rămâne nimic”, a spus sportivul.
Chiar dacă critică dur regimul, Mousavi se teme de viitorul țării sale. El avertizează că, după bombardamente, Iranul ar putea ajunge într-o situație similară cu Siria, Irak sau Afganistan, cu riscul unui război civil.
„Cel mai mult mă sperie gândul că cineva ar putea chema din nou oamenii în stradă. Dacă la protestele din ianuarie au murit zeci de mii, atunci s-ar putea ajunge la sute de mii. Ar fi genocid”, a avertizat handbalistul.
În opinia sa, singura șansă de schimbare ar fi ca armata să se alăture populației. „Dacă armata vine lângă popor, atunci regimul poate cădea din interior. Altfel, nu văd cum.”
Departe de casă, la Cluj, Mousavi spune că sprijinul colegilor și al oamenilor pe care îi întâlnește în oraș îl ajută să treacă peste această perioadă.
„Colegii și oamenii de aici mă întreabă în fiecare zi ce se întâmplă în Iran. Mă încurajează și mă consolează. Uneori simt că sunt din familia mea. Le mulțumesc tuturor”, a spus sportivul.
Pentru Mousavi, însă, gândul rămâne în permanență la cei rămași acasă. „Singura mea dorință este ca poporul meu să ajungă la libertatea după care tânjește.”