Universitatea din București a fost obligată să recunoască, în instanță, că Nicușor Dan nu are diplomă de licență eliberată de Facultatea de Matematică. Acest merit i se datorează unui tânăr clujean, Emilian Nicola, care a deschis o acțiune la Tribunalul Cluj, cerând ca universitatea să ofere un răspuns fără echivoc cu privire la actul de studii al președintelui.
Lipsa diplomei de licență a fost sesizată de către profesorul Horea Bădău, în urmă cu câteva luni. Acesta a încercat să obțină un răspuns oficial de la Universitatea din București, solicitându-i să comunice dacă a eliberat o diplomă pe numele lui Nicușor Dan. Răspunsul universității a fost că ”informațiile din CV-ul lui Nicușor Dan sunt corecte”. Urmându-i exemplul lui Bădău, mai multe persoane au trimis cereri către universitate cu aceeași întrebare, iar răspunurile pe care le-au primit au fost identice.
În acest context, Emilian Nicola a intentat o acțiune în contencios-administrativ la Tribunalul Cluj prin care a cerut obligarea Universității din București să ofere un răspuns clar cu privire la studiile președintelui. În întâmpinarea depusă la dosar instituția universitară recunoaște că nu a eliberat o diplomă de licență pe numele lui Nicușor Dan, cerând respingerea acțiunii reclamantului.
„În fapt, așa cum am arătat anterior, reclamantul a forumlat o cerere înregitrată la Universitatea din București, prin care a solicitat în baza Legii nr. 544/2001 o cerere de acces la informații de interes public, solicitând să I se comunice dacă UB a emis diplomă de licență pe numele lui Nicușor Dan (…). Răspunsul a fost comunicat reclamantului din cuprinsul acestuia rezultând cu claritate că Universitatea nua emis diplomă de licență, astfel că nu poate transmite alte date în legătură cu aceasta”, se arată în întâmpinarea universității.
”Zi istorică”
Porfesorul Horea Bădău, care a inițiat numeroase demersuri pentru a clarifica parcursul academic al președintelui, definește drept ”o zi istorică”, data la care Universitatea din București a dat cărțile pe față în cazul diplomei de licență a președintelui.
„AZI ESTE O ZI ISTORICĂ! UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI A RECUNOSCUT ÎN FAȚA TRIBUNALULUI, CĂ NU I-A ELIBERAT DIPLOMA DE LICENȚĂ LUI NICUȘOR DAN! Așa cum știți, Emilian Nicola a acționat în contencios Universitatea din București, în data de 27 ianuarie pentru că nu a răspuns clar dacă Nicușor Dan are licență sau nu. Astăzi, Universitatea din București a trimis întâmpinarea Tribunalului Cluj și a scris negru pe alb că Nicusor Dan nu are licență! Bravo, Emilian Nicola!!! Aceeași acțiune în instanță a întreprins-o și doamna judecătoare Lăcrămioara Axinte, la două săptămâni după Emilian Nicola, dar pentru ca el a depus mai devreme, a primit răspunsul. Azi! E o zi istorica!! Nicușor Dan nu are licență!!! Universitatea din București confirmă asta negru pe alb în fața instanței! Întâmpinarea e semnată de rectorul Universității din București, Marian Preda!”, scrie Horea Bădău pe pagina sa de Facebook.
Admis ilegal la studii în Franța?
Odată cu oficializarea faptului că nu deține diplomă de licență, situația lui Nicușor Dan ar putea deveni complicată. Asta, deoarece, președintele a fost admis la studii de master, în Franța, fără să aibă actele necesare. Potrivit profesorului Horea Bădău, admiterea la master fără diplomă de licență, în Franța, este ilegală.
„Voi trimite documentul juridic prin care Universitatea din București recunoaște, în fața Tribunalului Cluj, că Nicușor Dan nu avea diplomă de licență în 1992, când a plecat în Franța după 3 ani de facultate în România, Departamentului Juridic si Rectoratului Universitatii Paris 11, unde Nicușor Dan a fost primit, tot în 1992, direct la Master 2 D.E.A., anul 5, fără a avea anul 4 de studii (adică licență în România sau Master 1 Maîtrise în Franța) și voi întreba cum a fost posibil acest lucru. În acest moment, nu mai este vorba de informații protejate de GDPR. Este vorba de informații de interes public. A falsificat președintele Nicușor Dan un document care atesta 4 ani de studii în România? Deși nu le avea și nici licență? Voi cere anchetă (care înseamnă Comisie Disciplinară) și răspuns. În lipsa unui răspuns, voi trimite dosarul presei franceze pentru a deschide o anchetă. Ce se va întâmpla, între timp, în România? Lipsa diplomei de licență din 1992 arată că Președintele României a comis atât de multe infracțiuni, încât nu pot decât să-mi imaginez decât că vor curge plângerile penale, interpelările și audierile în Parlament și articolele jurnalistilor. Cel puțin așa cum a fost în cazul Oanei Țoiu. Sau toată lumea, politicieni și jurnaliști, de la Putere sau din Opoziție acoperă fraudele lui Nicușor Dan? Și vrea doar rotația miniștrilor USR, dar nu vrea nimeni schimbarea președintelui?”, întreabă profesorul Horea Bădău.
Merită amintit faptul că, în paralel cu investigațiile pe tema actelor de studii, Bădău a reușit, după îndelungi demersuri, să intre în posesia tezei de doctorat a lui Nicușor Dan. Scopul acestuia este de a o verifica din punct de vedere al autenticității. Primele concluzii ale lui Horea Bădău sunt că teza a fost plagiată.
Citește și: Profesorul Horea Bădău: ”Teza de doctorat a lui Nicușor Dan este plagiată”