3.7 C
Cluj-Napoca
6 martie, 2026

CONTROLUL AVERILOR – La 4 luni de la sentința Curții de Apel, fostul primar Cătălin Cherecheș a contestat obligația de a-i plăti statului 2,7 milioane de lei „dobândiți nejustificat”: decizia finală va fi luată de instanța supremă

CHERECHEȘ, PROCESUL AVERII NEJUSTIFICATE. Pornită în urmă cu mai bine de 7 ani, speța de tip elastic a cercetării averii nejustificate dobândite de fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, e departe de a se fi încheiat, în pofida sentinței din octombrie 2025, prin care Curtea de Apel Cluj a constatat că ex-edilul, acum deținut la Penitenciarul Baia Mare pentru luare de mită în formă continuată, a dobândit nejustificat 2,68 de milioane de lei (exact: 2.685.708,31 lei) şi l-a obligat pe acesta la plata acestei sume în favoarea Statului Român.

La 4 luni de la hotărârea instanței de apel din Cluj, Cherecheș a înaintat recursul, acesta urmând să fie soluționat prin hotărâre definitivă de instanța supremă (Înalta Curte de Casație și Justiție). Dosarul a fost înregistrat la 26 februarie 2026, a fost repartizat Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal și se află în acest moment în procedură de filtru.

Dacă instanța supremă constată că recursul îndeplinește condițiile legii, urmează să aloce primul termen de judecată și să decidă definitiv destinația celor 2,68 milioane de lei considerați de Agenția Națională de Integritate (ANI), Comisia de cercetare a averilor și magistrații desemnați ai Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal de la Curtea de Apel Cluj ca fiind „diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017”.

Istoria calendaristică a speței de 2,7 milioane de lei

Această speță a început în anul 2019, când ANI a declanşat procedura de evaluare, în cadrul căreia Cherecheș, pe atunci primar al Băii Mari, a refuzat să depună un punct de vedere deși ANI i-a transmis edilului şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante. Raportul ANI a constatat “existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,31 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017”, iar instituția sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Cherecheş Cătălin.

În urma raportului, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj a înregistrat procesul a fost înregistrat pe rolul instanței în 10 ianuarie 2020. La 9 aprilie 2021, Curții de Apel Cluj a decis că banii au fost dobândiți nejustificat și trebuie dați statului. La 16 iulie 2021, Cherecheș a făcut recurs la instanța supremă. La 8 martie 2023, completul de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție desemnat să judece recursul primarului municipiului Baia Mare (format din judecătorii Horaţiu Pătraşcu, Vasile Bîcu și Ionel Florea) a admis recursul, constatând existența unor nereguli, și a casat sentinţa Curții de Apel Cluj din 9 aprilie 2021. Hotârârea fiind definitivă, dosarul a fost trimis practic la rejudecare.

Procesul a reînceput să fie judecat la 27 iunie 2023. La 29 septembrie 2025, alt complet al Curții de Apel Cluj a decis același lucru: Cherecheș a dobândit nejustificat suma de 2.685.708,31 lei şi l-a obligat la plata acestei sume în favoarea Statului Român (prin Ministerul Finanţelor Publice), în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei. Numai că sentința nu a rămas definitivă, Cherecheș înaintând, din nou, recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Un ping-pong cu 2,7 milioane de lei, pentru care ANI a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată (pe considerent că „în declaraţiile de avere din 17 iulie 2017 (rectificată) şi 15 iunie 2018 Cherecheş a declarat informaţii neconforme cu realitatea, în speţă un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016)”). Sigur, procurorii de pe strada 1 Mai nr. 8A nu au găsit nimic neconform, așa că și acest dosar s-a fâsâit. Însă a continuat în instanțele de judecată, având traseul pe care l-am consemnat aici și a cărei soluționare (definitivă, de această dată) continuăm să o monitorizăm pentru a-i informa pe cei interesați.

Cătălin VISCHI

Sursa: https://2mnews.ro/controlul-averilor-la-4-luni-de-la-sentinta-curtii-de-apel-fostul-primar-catalin-chereches-a-contestat-obligatia-de-a-i-plati-statului-27-milioane-de-lei-dobanditi-nejustificat/

Ultimă oră

Același autor