Muzeul nu excelează prin aplicații multimedia spectaculoase, așa cum sunt cele de la Muzeul Churchill din Londra sau de la Muzeul Emigrației din Dublin sau de la multe alte muzee din lume (atunci când am ieșit dinMuzeul Churchill , care este amplasat în subteranele guvernului britanic, ne-am așezat, ușor amețiți de ceea ce văzusem acolo, pe o bancă din parcul St. James, și ne-am așteptat să-l vedem pe Churchill apărând, pufâind din trabuc, de după un copac. Dar, n-a fost să fie…).
Bineînțeles că în Muzeul Premiilor Nobel există monitoare, plasme, ecrane care asigură interactivitatea cu vizitatorii. Însă nu acestea dau identitatea muzeului, ci unicitatea exponatelor, care, unele, au aparținut laureaților Nobel, fie ca obiecte personale, fie ca mijloace de exercitare a profesiei, mijloace care le-au deschis calea spre cel mai râvnit premiu din lume.
În fața unei aplicații informatice de la intrarea în muzeu, unde era o bază de date cu toți laureații Nobel am dat peste un grup de studenți la chimie de la Cluj, care căutau, evident, premiații din România. Pe tavanul sălii principale era un sistem cu șine pe care glisau portretele tuturor laureaților Nobel din istorie, însă trebuia cam mult timp pentru a fi vizualizați toți, iar tinerii noștri, nativi digitali precum mulți tineri de acolo, din toată lumea, erau mult mai familiarizați și atrași de aplicații multimedia decât de urmărirea deplasării cam lente a unor fotografii pe un conveior. Am ignorat și eu defilarea portretelor de pe tavan și le-am ținut studenților clujeni o mică prezentare a laureaților Nobel care au legătură cu România. Din păcate, am uitat să le spun că era cât pe ce ca în lista laureaților să figureze și un clujean, profesorul Gheorghe Benga, cel care a descoperit aquaporina, premiul Nobel pentru această realizare fiind atribuit, din păcate, în 2003, unui savant american, fapt care este consemnat printre marile controverse legate de premiile Nobel.
Muzeul impresionează prin semnificațiile profunde ale exponatelor, printre care se evidențiază obiectele personale donate de laureați: ochelari, chei, bastoane, eșarfe, agende, pixuri, stilouri etc. Toate acestea transmit un mesaj deosebit de complex și simplu în același timp, acela că oamenii care au adus cele mai mari contribuții la dezvoltarea științei și culturii mondiale erau niște oameni ca toți oamenii, care foloseau obiecte obișnuite, ca toată lumea, obiecte care atestă modestia și normalitatea laureaților Nobel. Oricum, mulți dintre cei care i-au întâlnit în mod direct au fost impresionați de modestia și smerenia creștină a acestor personaje alese dintre toți muritorii (a nu se crede, totuși, că toți laureații Nobel sunt născuți din spuma mării).
Acolo poți vedea documentele originale elaborate în timpul realizării unora dintre marile descoperiri ale omenirii, documente care șochează prin aspectul oarecum comun, precum foile de calcul, graficele trasate pe hârtie milimetrică, notațiile pe diverse caiete sau simple hârtii etc., toate purtând amprenta nobilă a laureaților Nobel. De asemenea, pot fi văzute și diverse aparate care au permis desfășurarea unor experimente științifice în premieră. Bineînțeles că nu se pot vedea marile instalații la care au lucrat generații de specialiști, precum observatorul care a permis măsurarea undelor gravitaționale generate de ciocnirea a două găuri negre, pentru care s-a decernat premiul Nobel pentru fizică în anul 2017. Însă, în standul dedicat lui Lech Walesa, este adus un butucănos banc de lăcătușărie , așa cum numai în perioada comunistă putea fi văzut.
La stand este o fotografie mare, iconică, în care poate fi văzut liderul Solidarității urcat pe un banc asemănător cu cel expus în muzeu, vorbindu-le muncitorilor de la șantierele navale din Gdansk. Ai impresia că este vorba de același artefact istoric cu cel din muzeu, dar nu e… Oricum, nu te impresionează atât imaginea lui Lech Walesa, cât cea a bancului de lucru, care te duce cu gândul la nesfârșiții ani de muncă fizică, depusă în mod continuu, care a distrus sănătatea a zeci de generații de muncitori, până când s-a produs acel miracol din Polonia care a fost cea mai mare mișcare muncitorească din perioada comunistă.
Muzeul transmite o stare de spirit pozitivă, pentru că, oricum ai da-o, este vorba de premii, de festivitatea de decernare a premiilor, de momente de bucurie, de izbândă, de succes, de măreție. Dar, muzeul prezintă și anumite situații tragice, în principal legate de premiații Nobel pentru pace. Astfel, un stand de dimensiuni apreciabile, amenajat ca o cameră special dedicată subiectului abordat, este atribuită lui Andrei Saharov (1921-1989), fizician atomist rus, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1975 (nu i s-a permis de către statul sovietic să participe la festivitatea de înmânare a premiului). În standul dedicat lui Saharov se pot viziona, în primul rând, imagini filmate de serviciile secrete sovietice în timpul supravegherii dizidentului rus în perioada exilului acestuia la Nijni Novgorod, pe atunci orașul Maxim Gorki, așa cum știam cu toții de la postul de radio Europa Liberă, care transmitea în mod constant informații despre Saharov. Imaginile proiectate arată condițiile limită în care trăia Saharov și concentrarea maximă a serviciilor secrete de a supraveghea activitatea, în contextul notorietății internaționale a marelui dizident.
Bineînțeles că ar fi interesat de știut dacă este și România prezentă în standurile muzeului. Astfel, apare fizicianul francez Gérard Albert Mourou, cel care, împreună cu doctoranda sa, Donna Strickland, a revoluționat domeniul ingineriei electrice și al laserului prin metoda unică de a genera impulsuri optice ultrascurte, cu intensitate ridicată, descoperire care stă la baza Laserului de la Măgurele.
Se știe că atunci când Mourou i-a propus Donnei Strickland tema de doctorat care va conduce, în final, la obținerea premiului Nobel pentru fizică în 2018, aceasta i-ar fi spus:dar oare nu este o temă minoră pentru o teză de doctora t?
Iată că, uneori, doctoranzii au aspirații mai mari decât conducătorii lor de doctorat!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/muzeul-premiilor-nobel–1840512.html