La sfârșitul secolului al XIX-lea, în contextul efervescenței culturale și naționale din Transilvania, un grup de tineri entuziaști au înțeles că viitorul comunității lor depinde de educație și de cultivarea identității culturale. Astfel, într-o perioadă de timp marcată de transformări sociale și de căutarea afirm valorilor naționale, a luat naștere în societatea culturală care, deși de scurtă durată, avea să devină un simbol al dăruirii și al pasiunii pentru cultură. Prin inițiativele lor curajoase și prin energie cu care au îmbrățișat misiunea de a ilumina spiritele, acești tineri au demonstrat că adevărata valoare a unei opere nu se măsoară în ani, ci în profunzimea urmelor pe care le-ai lasă în sufletele oamenilor și în memoria colectivă a comunității.
Bazele „Societății de lectură a tinerimii Române studioase de la Gimnaziul din Orăștie” au fost puse în anul 1867, probabil nu întâmplător tocmai în acest an, de început al dualismului. Francisc Hossu-Longin ne mărturisește în „Amintirile” sale că ajungând „student” la Orăștie, în clasa a VIII-a, i-a strâns pe toți „studenții români din clasele superioare” și le-a făcut propunerea de a se uni într-o „societate de lectură”, în cadrul căreia să se cultive limba română, să organizeze „serate cu declamațiuni” și să pună bazele unei biblioteci. Trebuie să menționăm că Francisc Hossu-Longin venea de la Gimnaziul Romano-Catolic din Cluj, unde a activat în cadrul „Societății de lectură a elevilor”, și nu dorea altceva decât să reediteze activitatea desfășurată acolo.
Propunerea s-a primit cu entuziasm, și au trecut la constituirea societății.
Prima ședință a avut loc la 20 sept. 1867, și în deschidere, Francisc Hossu-Longin a arătat scopul și menirea unei societăți de lectură, vorbind despre obiectivele ce trebuie să le stea în față: desfășurarea unei activități literare; înființarea unei bibliotecii; înființarea unui cor; organizarea de serate.
A urmat alegerea comitetului: președinte: protopopul Petru Vălean; vicepreședinte: Francisc Hossu-Longin; secretar: Nicolae Herlea; vice secretar: Petre Râmbașiu; casier: Avram Mihai; bibliotecar: Nicolae Hațieganu
Societatea număra la început 29 de membri, iar în anul 1869-1870 a ajuns la 34. Membrii puteau fi(onorifici),– elevi din cursul superior V-VIII, și– elevi din clasele a III-a și a V-a. Cei onorifici erau fie foști absolvenți, fie din elita orașului.
Dacă la început doar președintele era din afara școlii, în anul școlar 1868/69, în ședința din 15 septembrie 1868, se hotărăște ca cei din conducere să fie din cadrul inteligenței române. Astfel că președintele reales este numit vicepreședinte – Claudiu Vlad (practicant de avocat în Orăștie), secretar – Mihăilă Doba (secretar la magistratură), casier – Ilie Pop (maistru pielar) și bibliotecar – Ioan Bena (practicant), deci din cei 9 membri ai comitetului, 4 erau doar studenți.
În ședința din 17 feb. 1869 se face propunerea ca oficialii să fie aleși la începutul fiecărui trimestru, propunere admisă, și se face modificare și în statute. Președinte este ales Avram Tincu – avocat și om politic, iar restul, studenți; în următorul an va fi președinte Mihai Doba.
Cererea de aprobare a societății a fost înaintată direcțiunii, împreună cu un proiect de statute, imediat după constituire.
Deoarece până în martie 1868 n-au primit nici o veste, se hotărăște trimiterea unei noi adrese, care va fi înaintată în 18 martie 1868, împreună cu statutele modificate după modelul celor ale societății teologilor din Blaj. În decembrie 1869 nu aveau nici un rezultat oficial.
Oricum ei și-au desfășurat activitatea, ființând doar 3 ani, până în 26 iunie 1870.
În acești ani de activitate au ținut 40 de ședințe.
Unul dintre obiectivele urmărite de către membrii societății a fost și crearea unei biblioteci. Bazele sunt puse tot cu concursul lui Francisc Hossu-Longin, la 1 dec. 1867, când se fac numeroase donații, în cărți și bani. În scopul dotării bibliotecii, se organizează o„seară de perorațiuni” , în 8 feb. 1868, din venit cumpărându-se cărți românești de la Sibiu. În bibliotecă erau, în 1868, 135 de cărți și câteva foi românești, iar în 1869 numărul lor ajunge la 300.
De mare popularitate s-au bucurat „seratele de declamațiuni”, „ținute cam la două săptămâni – cum ne mărturisește Francisc Hossu-Longin în aceleași „Amintiri” – unde se aduna seara toată suflarea românească din oraș, contribuind după inimă, cu prețul modest de intrare, și ascultând cu fală și evlavie cântecele și declamările ce se rosteau și răsunau.”
Cu sprijinul maestrului pielar Pop Ilie și a altor fruntași politici români, tinerii membri ai societății și-au confecționat costume și s-au produs în cadrul unui „bal românesc”, cu „Călușarul” și alte dansuri naționale. Spectacolul s-a bucurat de un mare succes.
Încurajați, tinerii au organizat, cu ocazia zilelor de 3/15 mai, un maial studențesc, la care au „mers prin oraș, cântând cântece naționale”. Societatea a reușit astfel să se impună atenției fruntașilor români din oraș, aceștia apreciind-o și sprijinind-o.
Scrisoarea pe care Francisc Hossu-Longin o va trimite în vara anului 1868 camarazilor, intitulată „Fraților”, remarcă tocmai acest lucru. Înființând această societate – arată Francisc Hossu-Longin – și venind în contact cu inteligența din oraș, studenții au avut mult de câștigat.
Deși societatea nu a avut o durată lungă de viață, existând doar trei ani, impactul său asupra comunității a fost profund. De-a lungul acestor ani, membrii au organizat serate culturale și baluri tradiționale, au fond o bibliotecă considerabilă și au realizat multiple activități literare, lăsând o moștenire culturală de neprețuit. Sprijinul și aprecierea liderilor locali au subliniat importanța acestor tineri în evoluția culturală a orașului, arătând că, uneori, chiar și cele mai efemere inițiative pot lăsa urme semnificative în istorie.
Acei tineri vizionari au dovedit că pasiunea și angajamentul pentru cultură pot genera un impact care transcende limitat timpului, influențând generațiile viitoare și contribuind la construirea unei identități culturale solide. Moștenirea lor rămâne un memento că fiecare generație are responsabilitatea de a cultiva și de a transmite mai departe valorile care nu definesc ca comunitate.
Sursa: Eugenia Glodariu din „Sargeția” XXI-XXIV, 1988-1991; pag. 779-785.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/societatea-de-lectura-a-tinerimii-din-orastie/