-1.3 C
Cluj-Napoca
7 martie, 2026

Reputat psiholog din Gorj, implicat într-un scandal cu conotații sexuale! Este acuzat că a hărţuit sexual paciente – GorjOnline – Zi de zi informați!

Gorjeanul Ion Duvac este doctor în psihologie și membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiul Psihologilor din România și se trage de la Valea Mare, comuna Runcu. Niște înregistrări compromițătoare din cabinetul său aruncă totul în aer, vizavi de reputația sa profesională și șochează comunitatea din comună gorjeană. De altfel, doctorul este acuzat că a hărţuit sexual paciente. PressOne a publicat o serie de înregistrări revoltătoare din timpul unei şedinţe de terapie în care psihologul Ion Duvac îi cerea pacientei sale detalii despre viaţa ei intimă şi chiar fotografii nud explicite. Acesta nu a prezentat, până acum, în punct de vedere vizavi de investigația jurnalistică care îl vizează.

PressOne a intrat, potrivit site-ului său, în posesia unei înregistrări integrale din cadrul unei ședințe de psihoterapie ținută de dr. psiholog Ion Duvac. „Ședința a durat două ore, iar din primele minute de interacțiune, Ion Duvac se adresează pacientei sale cu „ești o bunăciune în draci”, care trebuie să învețe să facă sex „de calitate”, ca să nu mai fie tristă și chiar să scape de depresie. Femeia a venit să vorbească despre stilul ei de atașament, pe care îl consideră problematic. În primele minute ale întâlnirii, Duvac îi pune diagnosticul de tulburare de personalitate borderline și mută discuția către viața ei sexuală, pe care o indică drept cauză a comportamentului ei. O întreabă dacă știe să facă sex de calitate, îi cere să îi descrie pozițiile sexuale preferate, cele mai lungi „partide de sex”, tipurile de orgasme pe care le-a experimentat și dimensiunea labiilor. În final, îi cere ca la următoarea ședință să vină cu o poză cu vaginul ei, pentru că „există o corelație între nota pe care o dai la păsărica ta, aspectul fizic total, și alegerile pe care le faci”,, relatează PressOne.Publicația relatează pe site că a discutat și cu alte trei femei care au interacționat cu Duvac. „Una dintre ele i-a fost angajată, două l-au abordat pentru terapie, iar o alta a fost audiată de acesta în cadrul Comisiei de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor, după ce a depus o sesizare pentru abuz terapeutic. Toate reclamă același lucru: hărțuire sexuală”.

Vedeți mai jos un fragment din înregistrarea din 2018 a consultației lui Duvac cu pacientei Georgiana, potrivit PressOne.

I.D.: „Tu ești o femeie cu un apetit sexual foarte ridicat. Nu o să te mulțumească niciodată unul.”

G.: „De unde știți asta, că sunt cu un apetit sexual foarte ridicat? Ce mă deoache? Vreau să știu, spuneți-mi ce?”

I.D.:„Vorbești cu un cunoscător.”

G.: „Știu, dar (n.red. vreau să știu) pentru mine, așa.”

I.D.: „Ce, nu am dreptate?”

G.: „Cred că da, dar spuneți-mi cum v-ați dat seama, dați-mi trei indicii, două.”

I.D.: „Ești o fu*ăcioasă în draci, asumă-ți!”.

Profesorul îi explică Georgianei ce este „metoda Duvac”, care ar urma să o scape de depresie, mai arată înregistrarea publicată de pressone.ro astfel:

„Cele mai multe depresive au un f*tai bun. Și atunci, să stau în depresie o săptămână sau să stau două ore? Sună un prieten. Cel mai bun antidepresiv e o partidă de sex ca lumea. Anxioasele sunt cele mai bune amante, dacă dau peste pricepuți. Preludiul, la anxioase, este mai lung. După o oră și ceva lasă și ele garda jos. Intră în rezonanță, intră în sincronicități, se mișcă organismul natural. Sunt niște minunății la pat, dacă știu să f**ă. Adică cu 5-6 orgasme ești undeva la limita inferioară a nivelului mediu. De ce? Pentru că așa ți-ai dat tu voie. Așa te-ai setat. Ia-ți 20 (de orgasme). Ce ar trebui să faci dacă te-ai f**e acum cu unul, ca să ai 20 de orgasme? Știi?”.

„Nu-s convins că tu știi sex de calitate. Te miri de ce ai parte de (bărbați) low level? Că ești nef***tă, măi, doamnă. (…) Păi tu mori, mă, dacă stai într-o singură p**ă. Ție nu ți-e clar? Mori, metaforic.”, îi mai spune Ion Duvac.

După ce PressOne a arătat cum Ion Duvac hărțuiește sexual paciente, angajate și persoane pe care le audiază în calitate de membru al Comisiei de deontologie și disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor, aceeași comisie s-a întrunit în ședință de urgență pentru a decide autosesizarea în acest caz. Și Poliția Capitalei s-a autosesizat cu privire la acest caz.

Cine este Ion Duvac

Ion Duvac și-a început cariera în sistemul militar, înainte de a deveni psiholog. A absolvit, între 1983 și 1986, Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma Grăniceri, iar apoi a activat ca ofițer în mai multe unități ale Ministerului Apărării Naționale, în perioada 1986 – 1994. În anul 1994 devine ofițer psiholog în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN). În paralel cu activitatea militară urmează cursurile Facultății de Socio-Psihopedagogie din cadrul Universității din București, specializarea Psihologie (1989-1994). În ultimul an de Psihologie începe și cursurile Facultății de Istorie, tot la Universitatea din București, la fără frecvență (1993-1998).

Din 1996 și până în 2009, Duvac este ofițer psiholog în cadrul Serviciului de Informații Externe (SIE), unde ocupă, pe rând, funcții de psiholog de resurse umane, psiholog clinician, șef de serviciu, consilier și, ulterior, șef de direcție, perioadă care se suprapune cu intervalul în care a absolvit un master de Sociologie (2000-2002), în specializarea „Studii de securitate și apărare națională” și a finalizat un doctorat în psihologie (1995 – 2004).

De asemenea, potrivit CV-ului personal, în aceeași perioadă este și profesor asociat la mai multe universități din România. Din 2002, Ion Duvac este cadru didactic asociat la Universitatea din București și titular de curs în cadrul Masterului de Studii de Securitate (2002–2012) al aceleiași universități.

Între 2009 și 2015 predă și la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, ca profesor asociat în cadrul programelor de master. În 2013 finalizează și studiile postdoctorale în psihiatrie medico-legală la Institutul de Medicină Legală din Iași (2010-2013), un program de formare în domeniul managementului cercetării avansate și expertizei psihiatrice medico-legale, dedicat celor cu diplomă de doctorat în medicină, specializările psihiatrie şi medicină legală sau doctorilor în psihologie.

Din 2009 și-a deschis propriul Cabinet Individual de Psihologie, unde activează în domeniul psihologiei clinice, al psihologiei muncii și organizaționale, precum și al expertizei psihologice judiciare și extrajudiciare. Din 2011 este și CEO al Intell Psy Research și al Psychological Profiler Academy, entități prin care oferă servicii de training, cercetare și consultanță în domenii precum analiza comportamentală, leadership politic și business intelligence.

În paralel, Ion Duvac promovează cursuri de Psychological Profiler, Imunopsihologie, psihosomatică și „Psihosomatizările traumelor sexuale”.

Sursa: https://gorjonline.ro/reputat-psiholog-din-gorj-implicat-intr-un-scandal-cu-conotatii-sexuale-este-acuzat-ca-a-hartuit-sexual-paciente/

Ultimă oră

Același autor