0.7 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Cristiano Bergodi și Andrei Cordea și-au aflat pedeapsa după CFR – U. Deciziile Comisiei de Disciplină + reacția oficială a antrenorului: „Mă simt român”

Potrivit deciziei oficiale, Cristiano Bergodi a fost sancționat cu o suspendare de o lună și o amendă de 10.000 de lei, în timp ce Andrei Cordea a primit trei etape de suspendare și o penalitate sportivă de 5.000 de lei. Hotărârile au venit după analiza incidentelor de la finalul partidei, când situația a degenerat, iar tehnicianul celor de la Universitatea Cluj a intrat într-un conflict direct cu fotbalistul advers.În baza Regulamentului Disciplinar al FRF, Bergodi risca o suspendare de până la 12 luni, fiind încadrat ca oficial al clubului. Articolul prevede că„lovirea sau comiterea altor violențe în incinta stadionului asupra altei persoane se sancționează cu suspendare de la 1 la 12 luni”. Totuși, Comisia a decis aplicarea pedepsei minime prevăzute de regulament.Imediat după aflarea sancțiunii, Cristiano Bergodi a oferit prima reacție, în exclusivitate, acceptând verdictul Comisiei și subliniind respectul său față de fotbalul românesc.„Este o decizie corectă a Comisiei de Disciplină, pe care o voi respecta! A fost doar un meci de fotbal și nimic mai mult. A trecut totul! Respect România, mă simt român, am sute de prieteni aici și nu vreau să las o altă impresie. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje și mulțumesc membrilor Comisiei că au înțeles ce s-a întâmplat cu adevărat. Repet: este o decizie corectă și o voi respecta”, a declarat Bergodi pentru

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/social/cristiano-bergodi-si-andrei-cordea-si-au-aflat-pedeapsa-dupa-cfr-u-deciziile-comisiei-de-disciplina-reactia-oficiala-a-antrenorului-ma-simt-roman

Ultimă oră

Același autor