Fetița a fost lăsată de bunici în grija lui, iar ororile s-au petrecut în locuința acestuia.
Totul s-a petrecut aproape de miezul nopții, în casa bărbatului din localitatea Apahida. La un moment dat, acesta ar fi intrat în încăperea unde dormea copilă și ar fi supus-o în mod repetat la fapte greu de imaginat.
Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială Cluj, fetița era în grija bunicilor și de acolo ar fi ajuns la bărbatul în vârstă de 38 de ani.
Ororile au ieșit la iveală după ce fetița ar fi povestit totul. Anchetatorii încearcă acum să afle cum a ajuns copila în casa individului.
Acum, a fost supusă unei evaluări psihologice și a fost lăsată înapoi în grija familiei.
Individul de 38 de ani a fost a fost inițial reținut, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol asupra unui minor.